4 măști cu fructe de sezon pentru un ten hidratat

De: Carmen Ulian / 30.07.2014, 12:30
4 măști cu fructe de sezon pentru un ten hidratat
Tenul trebuie îngrijit cu atenție vara, când pielea este permanent expusă razelor soarelui. Nu evita măștile cu miere și fructe de sezon pentru a arăta mereu fresh.

Mierea este un medicament natural pentru organism, în general, dar și pentru tenul tău. Dacă adaugi și ceva fructe de sezon efectul benefic va atinge cote maxime.

Tipuri de măști pentru ten

1. Miere și pepene roșu

Pentru această mască se poate folosi pepene roșu sau galben, fiecare având proprietățile sale. Cel roșu hidratează și este indicat celor care au probleme cu acneea, iar cel galben ajută la producerea de colagen și protejează pielea de radicalii liberi.

La masca cu pepene roșu se folosește sucul de la o felie de pepene fără sâmburi, o lingură de lapte, o linguriță de miere, 1-2 linguri de argilă albă. Ingredientele se amestecă bine apoi se aplică pe piele pentru 20 de minute. Se clătește pielea bine la final.

2. Miere și pepene galben

La masca cu pepene galben se pasează o felie de pepene care se amestecă cu o linguriță de miere și jumătate de linguriță de ulei de măsline. Se aplică pe piele tot 20 de minute, după care se clătește.

3. Miere și piersici

Se amestecă o piersică pisată cu o linguriță de miere, un gălbenuș dacă piele este uscată sau albuș în cazul în care pielea este grasă. Amestecul se lasă să acționeze, pe piele, circa 20 de minute, după care se clătește.

Tot cu piersică, se mai poate face o mască adăugând 2 lingurițe de smântână grasă, 2 lingurițe de miere.

4. Miere și mere

Se pasează două mere fără coajă și se amestecă cu o lingură de miere. Amestecul se aplică pe piele pentru 20 de minute. Apoi se clătește.