„4,3,2” a fost desemnat cel mai bun film din 2007

Apropo.ro / 07.12.2007, 13:27
Filmul lui Mungiu a surclasat "300 - Eroii de la Termopile", "Babel", "The Bourne Ultimatum" in topul celor mai bune filme, realizat de Times
Filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" al regizorului Cristian Mungiu se afla pe primul loc intr-un top al celor mai bune filme ale anului 2007, realizat de Times Online, in care a mai intrat si pelicula "A fost sau n-a fost", a lui Corneliu Porumboiu, informeaza timesonline.co.uk.

Clasamentul a fost realizat de criticii de film ai publicatiilor Times si Sunday Times. Filmul lui Mungiu este caracterizat drept "o exceptionala capodopera regizorala, care combina realismul social, comentariu politic cu o tensiune extraordinara".

Astfel, "4,3,2" a fost ales cel mai bun film al anului 2007, fiind votat cu cinci stele, la fel ca si productiile care ii urmeaza in clasament: "Babel", regizat de Alejandro González Inárritu, "Blade Runner: The Final Cut" si "The Seventh Seal".Cea de-a doua categorie a topului, notata de critici cu patru stele, este condusa de productia "300 – Eroii de la Termopile", care este urmata de "Drumul dreptatii"/ "3:10 to Yuma" si de filmul regizorului roman Corneliu Porumboi, "A fost sau n-a fost".

In topul realizat de publicatia britanica, cele doua filme romanesti au surclasat productii ca "Asasinarea lui Jesse James de catre lasul Robert Ford"/ "The Assassination of Jesse James by the coward Robert Ford", "Atonement", "Beowulf", "Ultimatumul lui Bourne"/ The Bourne Ultimatum" sau "Curaj nebanuit"/ The Brave One".