5 secrete ale unui Batmobil adevărat!

De: Marian Andrei / 14.05.2013, 13:25
Team Galag, o echipă internațională de raliuri, a dezvăluit recent mașina cu care va participa la cursa Gumball 3000 din acest an: o replică exactă a Batmobilului!

1, Batmobilul, special construit, cântărește 2,5 tone și este cu 60 de centimetri mai înalt decât un Hummer H1.

2, Caroseria, o adevărată operă de artă, ascunde un motor V8 de 6,2 litri, capabil să genereze 400 de cai putere.

3, Viteza maximă extimată este de 160 de kilometri la oră – nu este o mașină foarte rapidă -, ceea ce pentru o mașină atât de grea este chiar decentă.

Batman

4, Înainte de începerea cursei, Batmobilul va fi expus la Londra, unde fanii îl vor putea examina amănunțit, înainte de a pleca la Copenhaga, de unde se va da startul cursei în acest an. Evoluția Batmobilului în timpul cursei va putea fi văzută live pe site-ul echipei de raliuri.

În ceea ce privește cursa, Gumball 3000 nu este una tradițională. Mașinile nu sunt cronometrate și nici nu există premii pentru cele mai rapide. Gumbal 3000 este, mai degrabă, o paradă (sau o aventură) în cadrul căreia piloți faimoși și bogați traversează Europa la volanul celor mai exotice  și neobișnuite mașini: dubițe, mașini de poliție, dar și branduri renumite precum  Ferrari, Lamborghini, Bugatti, Rolls Royce sau Bentley.

5, Batmobilul a fost comandat special pentru această cursă companiei americane Parker Brothers Concepts iar cheltuielile Team Galag au fost de circa 1,6 milioane de dolari.