8 paşi prin care să depăşeşti nostalgia post-vacanţă

De: Cătălina Matei / 10.10.2016, 14:58
8 paşi prin care să depăşeşti nostalgia post-vacanţă
Întoarcerea la ritmul de viaţă cotidian după o vacanţă în care timpul parcă a stat în loc şi ţi-a oferit cele mai bune momente este, adesea, un pas dificil. Cu toţii suntem nerăbdători să plecăm în vacanţă, însă e mai greu să găseşti pe cineva care vrea să revină din vacanţă. Nostalgia post-vacanţă este realitatea cu care toţi ne confruntăm: inboxul e plin cu e-mailuri de la birou sau grija faţă de banii rămaşi în buzunar sunt realităţi după fiecare vacanţă.

Specialiştii motorului independent de căutare a ofertelor de călătorie momondo au întrebat mii de călători din peste 20 de ţări* cum se simt atunci când se întorc din vacanţă: 24% dintre respondenţi au spus că se simt stresaţi iar 45% se simt trişti sau deprimaţi atunci când se întorc la locul de muncă după vacanţă. Dar de ce ai mai vrea ca acest moment să fie de fiecare dată atât de greu? Specialiştii  au adunat opt sfaturi cu ajutorul căror poţi depăşi nostalgia post-vacanţă iar stresul de la finalul vacanţei să poată rămâne doar un moment din trecut.

1. Plănuieşte următoarea vacanţă

Conform cercetării din Publicaţia Oficială a Societăţii Internaţionale de Studii privind Calitatea Vieţii, cel mai fericit moment dintr-o vacanţă nu este nici măcar vacanţa în sine – este planificarea acesteia, entuziasmul şi anticiparea venirii ei. În acest sens, atunci când eşti în aeroport sau în zborul înapoi spre casă, nu sta pe gânduri şi începe mai bine să planifici următoarea călătorie.

2. Acceptă nostalgia

E un pas-cheie să înţelegi faptul că ceea ce simţi este „doar” nostalgia post-vacanţă şi nicidecum ceva mai serios. S-ar putea să simţi că viaţa ta este incredibil de plictisitoare în acel moment, dar mergi cinci minute într-un loc liniştit şi gândeşte-te la tot ce este bun în viaţa ta. Viaţa este destul de generoasă, indiferent unde e acasă pentru tine.

3. Pregăteşte-te să revii acasă înainte de a pleca

Deşi este uşor să te pierzi în starea de încântare şi în graba de a ieşi afară pe uşă lăsând lapte în frigider şi e-mailuri de la job la care nu ai răspuns, fă-ţi timp să pregăteşti întoarcerea ta. Să revii la locul de muncă după vacanţă este întotdeauna greu, dar ştiind că ai lăsat totul pus la punct te va ajuta să te deconectezi complet în timpul vacanţei. La fel şi pentru acasă: nu lăsa în ultimul minut lucrurile aruncate pe jos şi, da, aruncă laptele desfăcut.

4. Gândeşte-te la amintirile din vacanţă

Sigur că s-ar putea să te surprinzi din nou înţepenit în spatele biroului tău, dar nu trebuie să te holbezi la calculator toată ziua. Imprimă o fotografie din călătoria ta (da, o fotografie reală), şi salveaz-o şi în calculator. Aşa vei păstra o senzaţie fresh a vacanţei şi te va inspira să revii în acel loc sau într-un alt loc cât mai curând posibil. 

5. Întoarcere treptată

Ia-o încet şi fii blând cu tine. Dacă este posibil, încercă să laşi să treacă o zi sau două până îţi revii, de exemplu spală hainele şi recuperează ore de somn. Dacă trebuie să începi direct munca, pregăteşte acest moment înainte de a pleca în vacanţă (pasul 3) şi încercă să începi să lucrezi la mijlocul săptămânii, în acest fel prima săptămână este mai scurtă.

6. Pauza de weekend

Următoarea vacanţă nu trebuie să fie la ani sau sute de kilometri distanţă. De ce să nu faci o excursie de weekend? Încercă asta în ţara de origine sau undeva aproape, uneori tot ce contează este să ieşi din oraş.

7. Fă o schimbare

Când te întorci din vacanţă şi revezi casa ta şi aceleaşi lucruri vechi poate fi un pic deprimant uneori. Aşadar, de ce să nu faci o schimbare? În plus, nu-i aşa că viaţa pare mult mai puţin complicată atunci când trăieşti cu doar o valiză? Scapă de lucruri inutile şi oferă-i locului tău o curăţenie completă indiferent de perioadă şi aşa vei aparţine unui loc nou pentru o nouă versiune a ta.

8. Ai grijă de mintea şi de corpul tău

Da, ştim deja – nimeni nu vrea să citească ceva legat de cum să faci exerciţii fizice, dar nu putem nega descoperirile ştiinţifice: toate acele endorfine care se îngrămădesc în tine în timp ce eşti în vacanţă? Sunt identice cu cele care circulă prin tine după ce ţi-ai pus în mişcare corpul. Iar dacă într-adevăr nu te poţi motiva să mergi la sală, ieşi în oraş şi socializează. Să ieşi cu prietenii şi să îţi păstrezi starea de spirit bună are aceleaşi rezultate, însă fără beneficiile fizice.

Nu e nevoie să urmezi toţi aceşti paşi, încearcă unul şi dacă nu funcţionează treci la următorul. Şi nu uita, locul în care te afli nu e chiar atât de rău, următoarea aventură te poate aştepta chiar la câţiva paşi.

* Datele au fost obţinute prin intermediul unui studiu despre călătorii realizat în 2016 la nivel internaţional la care au participat 29.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.