IKEA vrea să „legalizeze” chifteluțele cu carne de cal

De: Marian Andrei / 16.04.2013, 15:00
IKEA vrea să
Retailerul suedez IKEA caută soluții pentru a pune în vânzare cantitățile uriașe de chiteluțe oprite de la vânzare din cauza cărnii de cal din componența lor.

Cantități mari de chifteluțe suedeze scoase din restaurantele retailerului din Suedia se află încă în posesia celor de la IKEA, fiind depozitate la rece. Conform unui purtător de cuvânt al companie, există șanse destul de mari ca acele chifteluțe să fie reintroduse pe piață, eventualul profit urmând a fi donat în scopuri caritabile.

Cum va fi vremea în weekend. Află pe vremea.apropo.ro

„Momentan lucrăm pentru a găsi o soluție sustenabilă pe partea de vânzări privind chiftelele care conțin carne de cal. Nu există niciu pericol alimentar asociat cu consumul acestor chiftele, așa că am vrea să le reintroducem în vânzare iar banii de pe urma acestora să fie folosiți în scop caritabil”, a declarat un purtător de cuvânt al IKEA.

Decizia de a scoate de la vânzare chiftelele din propriile restaurante din Polonia, Austria, Ungaria, Marea Britanie, Portugalia, Finlanda, Germania, Italia, Danemarca, Olanda, Belgia, România, Slovacia, Cehia, Suedia, Spania, Bulgaria, Grecia, Franța, Cipru și Irlanda a fost „inevitabilă” în momentul apariției scandalului cărnii de cal, însă deoarece aceste sunt perfect comestibile, ar trebui reintroduse la vânzare, etichetate corespunzător, a spus purtătorul de cuvânt.