Secretul bancar elvețian a devenit istorie

De: Marian Andrei / 16.10.2013, 15:45
Secretul bancar elvețian a devenit istorie
Confruntată cu presiuni intense din partea a tot mai multe state pentru a pune la dispoziție informații despre conturile deschise în această țară, Elveția a cedat și a semnat luni Convenția privind Asistența Administrativă Reciprocă în domeniul fiscal.

Această Convenție, care a fost semnată de 58 de țări, prevede schimbul de informații între toți semnatarii săi pentru combaterea evaziunii fiscale și ascunderii de fonduri ilicite.

Potrivit lui Pascal Saint-Amans, coordonator pe aspecte financiare în OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), acest pas înseamnă sfârșitul secretului bancar în Elveția. 

OCDE speră că următorul pas al Elveției va fi semnarea acordului privind schimbul automat de date aparținând deponenților.

Secretul bancar elvețian, în forma sa actuală, a luat ființă înainte de al doilea război mondial pentru a permite ca victimele persecuției naziste să-și protejeze activele.

După criza financiară declanșată în 2008 și apariția crizei datoriilor în zona euro, tot mai multe voci au cerut cu insistență eliminarea acestei politici a Elveției, dar și a altor binecunoscute paradisuri fiscale, pentru a preveni fraudele și evaziunea fiscală comise de corporații sau persoane fizice bogate, mai ales după apariția unor liste de conturi bancare ilicite.

Cele mai dure măsuri împotriva unor bănci elvețiene au fost luate de de autoritățile fiscale din SUA.