TOP 15: Cele mai bețive nații din lume

Apropo.ro / 06.06.2014, 12:00
Anual peste 3,3 milioane de persoane din cauza abuzului de alcool, ceea ce înseamnă că mor circa șase oameni la fiecare minut pentru că beau sau au băut prea mult.

Iar un raport pus la cale de Organizația Mondială a Sănătății arată că, la prima vedere, fiecare om care are peste 15 ani împliniți bea 6,2 litri de alcool pe an. Cum însă 38% dintre cei peste 15 ani nu consumă alcool, media reală este undeva la 17 litri pe an pentru fiecare consumator de băuturi alcoolice.

15. Portugalia – 10,84 litri de alcool/ persoană/ an

Portughezii sunt renumiți pentru celebrul vin de Porto. Din această cauză 55% dintre cei care au recunoscut că beau alcool au precizat că preferă să bea vin. Doar 31% dintre portughezi sunt amatori de bere, iar 11% preferă băuturile tari. Un bărbat portughez consumă, în medie, 18,7 litri de alcool pe an, în timp ce o femeie consumă doar 7,6 litri de alcool pe an.

14. Slovacia – 10,96 litri de alcool/ persoană/ an

Mari amatori de Borovicka, un coniac cu gust de gin și la fel de puternic precum whisky-ul, slovacii consumă, în medie, aproape 11 litri de alcool pe an. Jumătate dintre slovaci preferă Borovicka, cealaltă jumătate preferând, în proporții similare, berea sau vinul. Un slovac consumă de cel puțin trei ori mai mult alcool decât o slovacă, raportul fiind covârșitor: 20,5 litri de alcool pentru un bărbat și numai 6,1 litri de alcool pentru o femeie.

13. Rusia – 11,12 litri de alcool/ persoană/ an

Din cauza frigului pătrunzător din Rusia este evident că rușii preferă băuturile spirtoase, în general, și vodca, în special. Peste 50% dintre ruși preferă să bea vodcă, doar 38% consumând bere și 11% vin. Un rus consumă, în medie, aproape 24 de litri de alcool pe an, în timp ce o rusoaică bea doar 7,8 litri de alcool pe an.

12. Germania – 11,21 litri de alcool/ persoană/ an

Din punct de vedere al alcoolului, Germania este renumită pentru producția de schnapps și pentru consumul de bere. Deși sunt mari producători de schnapps, doar 18% dintre nemți preferă această băutură destul de puternică. În schimb, 54% dintre nemți preferă, evident, berea. Iar raportul dintre bărbați și femei este mult mai echilibrat decât în alte țări. Masculii nemți consumă 16,8 litri de alcool pe an, în timp ce nemțoaicele beau 7 litri de alcool pe an.

11. Luxemburg – 11,36 litri de alcool/ persoană/ an

Luxemburghezii sunt mari specialiști ai băuturilor fermentate. 43% dintre ei preferă vinul, 36% preferă berea și 21% sunt mari amatori de băuturi spirtoase. Bărbatul luxemburghez consumă 16,8 litri de alcool pe an, în timp ce femeia bea 7,2 litri de alcool pe an.

10. Estonia – 11,36 litri de alcool/ persoană/ an

Băutura tradițională a estonienilor este Vana Tallinn, un lichior puternic obținut din trestia de zahăr. 37% dintre estonieni preferă această băutură, ei fiind întrecuți doar de cei 41% dintre estonieni care preferă berea. Un estonian bea, în medie, 16,2 litri de alcool pe an, în timp ce o estoniancă bea doar 5,3 litri de alcool pe an.

9. Santa Lucia – 11,6 litri de alcool/ persoană/ an

Băutura națională a acestei țări este romul. Iar locuitorii din Santa Lucia se laudă cu un rom extrem de tare, astfel că 56% sunt fani ai băuturilor spirtoase. Doar 30% dintre locuitorii din Santa Lucia preferă berea și 13% preferă vinul. Iar bărbații beau cam de trei ori mai mult decât femeile, 15,1 litri de alcool pe an față de  5,9 litri de alcool pe an.

8. Franța – 11,7 litri de alcool/ persoană/ an

Francezii se laudă cu producția de vin, șampanie și coniac. 56% dintre francezi preferă să bea vin, 23% preferă să bea coniac și doar 19% preferă berea. Francezul bea, în medie, 17,8 litri de alcool pe an, în timp ce franțuzoaica bea doar 7,1 litri de alcool pe an.

7. Irlanda – 11,92 litri de alcool/ persoană/ an

Băutura națională a Irlandei este berea Guinness. Așa că nu trebuie să ne mire că 48% dintre irlandezi preferă să bea bere. 26% dintre irlandezi preferă vinul și, oarecum surprinzător, doar 18% dintre irlandezi sunt băutori de whisky. Irlandezul bea, în medie, 16,8 litri de alcool pe an, iar irlandeza 7,1 litri de alcool pe an.

6. Austria – 12,1 litri de alcool/ persoană/ an

Băutura națională este schnapps-ul. Totuși, 14% dintre austrieci se laudă că sunt mari consumatori de așa ceva. În schimb, un austriac din doi este mare băutor de bere, iar 36% dintre austrieci preferă un vin bun. Austriacul bea, în medie, 15,4 litri de alcool pe an, în timp ce austriaca bea 6,3 litri de alcool pe an.

5. Grenada – 12,4 litri de alcool/ persoană/ an

Mare producătoare de rom, Grenada este o țară cu numai circa 105.000 de locuitori, dar aproape fiecare dintre aceștia se poate lăuda că bea alcool în cantități industriale. Două treimi dintre locuitorii acestei țări preferă romul, în timp 30% sunt consumatori de bere și doar 4% beau vin. Un bărbat din această țară bea, în medie, 17,9 litri de alcool pe an, în timp ce o femeie bea 7,3 litri.

4. Cehia – 12,69 litri de alcool/ persoană/ an

Băutura tradițională a cehilor este Becherovka, băutură pe bază de ierburi băută, în mod normal, pe post de digestiv. Doar 26% dintre cehi consumă, constant, această băutură, peste 50% dintre cehi preferând berea. Cehul consumă, în medie, 18,6 litri de alcool pe an, în timp ce partenera sa bea doar 7,8 litri de alcool pe an.

3. Lituania – 12,9 litri de alcool/ persoană/ an

Băutura tradițională a Lituaniei este Midus Mead, o băutură tare obținută din grâu, ierburi, miere și apă. 34% dintre lituanieni preferă această băutură, în timp ce 46% dintre lituanieni sunt mari consumatori de bere. Despre lituanieni se poate spune că sunt campioni alcoolului în condițiile în care consumă 24,4 litri pe an. Lituaniencele beau, în medie, doar 7,9 litri de alcool pe an.

2. Andorra – 13,31 litri de alcool/ persoană/ an

Băutura tradițională a Andorrei este vinul, iar aproape jumătate dintre locuitorii acestei țări sunt mari consumatori de vin. Doar 35% dintre andorezi sunt băutori de bere, iar 20% dintre andorezi sunt mari consumatori de băuturi spirtoase. Un andorez bea 19,5 litri de alcool pe an, în timp ce partenera lui consumă 8,2 litri de alcool pe an.

1.    Belarus – 14,37 litri de alcool/ persoană/ an

De departe cei mai mari băutori de alcool din lume sunt locuitorii Belarusului. Băutura tradițională a lor este Krambambula. Este un cocktail făcut de cele mai multe ori acasă, din rom, vodcă și gin. Aproape jumătate dintre locuitorii Belarusului sunt mari băutori de Krambambula, doar 17% preferând berea și 5% vinul. Bărbații din Belarus sunt singurii din lume care beau mai mult decât cei din Lituania. Un bărbat din Belarus bea, în medie, 27,5 litri de alcool pe an, în timp ce o femeie consumă 9,1 litri de alcool pe an.