Miami Ink – Arta tatuajelor

Apropo.ro / 25.08.2008, 00:00
Miami Ink - Arta tatuajelor
În South Beach, Florida, cîţiva prieteni, specialişti în arta tatuajului, îşi deschid un salon de tatuaje personalizate, LoveHate Tattoo, unde muncesc şi se distrează împreună.

Oameni de toate felurile intră în atelier pentru un tatuaj, de la rockeri punk şi membri ai elitei sociale din South Beach pînă la vedete, iar programul îi urmăreşte pe maeştri în acţiune. Aceştia sînt: Chris Garver, considerat drept unul dintre cei mai buni artişti de tatuaje din lume, Ami James, fost soldat în armata israeliană, cubanezul Chris Nuñez, fost artist de graffiti, Darren Brass, jumătate polonez, jumătate irlandez, şi japonezul Yojiro ”Yoji” Harada, care a ajuns să stăpînească meseria exersînd pe propriile picioare.

Primele tatuaje au fost create probabil accidental. Cineva care avea o mică rană a frecat-o cu mîna murdară de funingine şi cenuşă din foc. După ce rana s-a vindecat, semnul astfel obţinut a rămas permanent. Multă vreme, tatuajele au fost apanajul marinarilor şi infractorilor. De obicei, unele foarte primitive, care foloseau doar cîteva detalii, avînd un aspect bidimensional, fără relief. Lista cu cele mai des folosite simboluri includea: flori, inimi, sirene, corăbii, ancore, şerpi, păsări şi nume.

În închisoare, tatuajele – făcute de profesionişti sau amatori – pot dezvălui multe lucruri, ca de pildă: cine eşti, din ce bandă faci parte, ce convingeri ai, cîţi ani ai stat în închisoare (aşa-numiţii “ani morţi”) sau poate chiar cîţi oameni ai omorît. Printre simbolurile cunoscute se numără: o lacrimă sub ochi sau pînze de păianjen pe coate, pentru a simboliza cîţi oameni a ucis individul respectiv.

Popularitatea tatuajelor în ultima parte a secolului 19 şi prima jumătate a secolului 20 s-a datorat în mare măsură circului. Timp de mai bine de 70 de ani, fiecare circ important avea angajaţi oameni tatuaţi pe tot corpul. Unii erau expuşi în afara spectacolelor, alţii aveau numere tradiţionale de circ, fiind jongleri sau înghiţitori de săbii.

Artă direct pe piele

Cea mai obişnuită metodă de tatuare în epoca modernă este aparatul electric de tatuat, care inserează în piele cerneală cu ajutorul unui grup de ace sudate de o bară ataşată de o unitate oscilantă. Unitatea împinge acele înainte şi înapoi, cu mişcări rapide, între 80 şi 150 pe secundă. Acele sînt de unică folosinţă şi sînt ambalate în pachete individuale.

Artistul expert în tatuaje trebuie să poarte mănuşi pe toată durata aplicării procedurii, iar rana trebuie tamponată frecvent cu un şerveţel umed, de unică folosinţă. Preţurile pentru acest serviciu variază mult de la o zonă a lumii la alta, în funcţie de complexitatea tatuajului, măiestria şi experienţa artistului, atitudinea clientului etc.

Primele cerneluri pentru tatuaje se obţineau din materii naturale şi erau extrem de limitate ca varietate de pigmenţi. În prezent, se pot folosi numeroase tipuri de vopsele şi pigmenţi, de la materiale anorganice ca dioxidul de titaniu şi oxidul de fier pînă la negru de fum, coloranţi azoici şi acridină, chinolină, ftalocianine şi derivaţi de naftol, vopsele făcute din cenuşă şi alte mixturi. Tendinţa actuală cît priveşte pigmenţii pentru tatuaje favorizează stirenbutadienacrilo-nitrilul (plastic ABS), după cum arată popularitatea uriaşă a unor branduri de pigmenţi precum Intenze sau Millennium.

Durează toată viaţa?

Chirurgia cu laser este probabil cea mai răspîndită formă de îndepărtare a tatuajelor. Pulsuri de lumină laser penetrează pielea şi sparg pigmenţii din tatuaj în fragmente foarte mici. Reacţiile corpului intervin ulterior şi încep să cureţe cerneala fragmentată, iar tatuajul păleşte în timp. Portocaliul, galbenul, verdele şi albastrul sînt mai greu de înlăturat decît roşul şi negrul. Indiferent de culori, sînt necesare mai multe sesiuni de lucru. O singură sesiune laser poate să coste oricît între 250 şi 1500 dolari.

Excizia poate fi o opţiune pentru tatuajele mai mici. În acest caz, tatuajul este înlăturat chirurgical, apoi se coase pielea de o parte şi de alta a fragmentului înlăturat. Dermabraziunea implică frecarea pielii cu nisip, în zona tatuajului. Pentru început, un spray chimic amorţeşte stratul superior al pielii, deasupra tatuajului, apoi pielea moartă este înlăturată prin frecare. O altă opţiune de înlăturare a unui tatuaj este ca acesta să fie refăcut şi îmbunătăţit de un artist expert în domeniu.

Documentar luni, 16.00, Discovery­