Secretul succesului s-a descoperit la PRO TV Chişinău

Apropo.ro / 03.12.2007, 00:00
Secretul succesului s-a descoperit la PRO TV Chişinău
Onoare plus profesionalism plus haos organizat plus mîndrie egal secretul succesului. Ecuaţia au descoperit-o jurnaliştii de la PRO TV Chişinău în opt ani neîntrerupţi de emisie.
“Teoretic, PRO TV Chişinău s-a înfiinţat pe 1 decembrie 1999, iar pe 3 septembrie 2000 a fost difuzat primul jurnal de ştiri. Pînă atunci, toată echipa a lucrat timp de un an pentru a căpăta experienţă. Am ştiut dintotdeauna că sîntem priviţi altfel decît colegii de la alte posturi, că de la noi se aşteaptă mai mult decît de la alte televiziuni”, povesteşte Cătălin Giosan, managerul staţiei PRO TV de peste Prut. În opt ani, reporterii PRO TV Chişinău au adus în casele oamenilor zeci de mii de ştiri. Au început cu subiecte despre viaţa moldovenilor, subiecte care pînă atunci nu fuseseră tratate de nici o altă televiziune locală, celelalte fiind preocupate mai mult de activităţile oficialilor. “În timp, am căpătat experienţă şi mai multă încredere în noi. În aceşti ani, am trăit alături de protagoniştii reportajelor noastre atîtea experienţe cît ar fi putut încăpea în mai multe vieţi. Am văzut suferinţă şi nedreptate, dar am cunoscut şi destine şi caractere care ne-au fascinat şi ne-au făcut mai puternici”, mărturiseşte Lorena Bogza.
Uneori, nu le-a fost uşor pentru a-şi face profesionist meseria. “O echipă formată din reporterul Lorena Bogza şi cameramanul Vlad Culiomza a reuşit să pătrundă în 2004 în şcolile romăneşti din Transnistria, închise de separatişti. Imaginile filmate de PRO TV Chişinău au făcut atunci înconjurul lumii”, îşi aminteşte Cătălin Giosan despre cîteva dintre cele mai grele zile petrecute la PRO TV Chişinău. “Doi ani mai devreme, reporterul nostru Angela Gonţa şi camera­manul Andrei Captarenco (care acum filmează pentru Ştirile PRO TV Bucureşti) au transmis despre tragedia de la Teatrul Nord Ost din Moscova, cînd în timpul luării de ostatici au fost ucise peste 130 de persoane, iar circa 700 au fost rănite”, povesteşte Cătălin Giosan.
Riscurile meseriei
Echipele PRO TV Chişinău au fost de mai multe ori ţinta unor atacuri din partea celor care voiau să ascundă anumite lucruri de camera de filmat. “În primăvara acestui an, reporterul Maia Andruşca şi cameramanul Nicolae Cebotari au fost reţinuti de poliţie în timp ce filmau o manifestaţie de protest la Chişinău. În astfel de condiţii, e foarte greu să-ţi faci meseria, însă nimeni nu a cedat. În această toamnă, alţi poliţişti au agresat o echipă de filmare pe stradă, în plină zi”, îşi aminteşte Giosan. Cu toate acestea, oamenii de la PRO TV Chişinău nu şi-au pierdut încrederea în meseria pe care şi-au ales-o, nici măcar atunci cînd unul dintre ei a fost arestat. “Cel mai trist moment pe carel-am trăit cu toţii a fost arestarea în 2006 a colegului nostru Ghenadie Braghiş, căruia oamenii legii i-au fabricat un dosar penal ca reacţie la ştirile difuzate de postul nostru despre ilegalităţile comise de ministrul de Interne Gheorghe Papuc”, spune Cătălin Giosan.