Actrița Helena Bonham Carter va juca în filmul Netflix „Enola Holmes 2”

De: Nicoleta Lepădatu / 29.09.2021, 08:20
Actrița Helena Bonham Carter va juca în filmul Netflix

Helena Bonham Carter li se va alătura iar lui Millie Bobby Brown și lui Henry Cavill pentru un nou mister ”Enola Holmes”, marca Netflix.

Helena Bonham Carter o interpretează pe Eudoria Holmes, figura maternă dominantă a faimoasei familii, în seria care se bazează pe cărțile foarte populare și îndrăgite ale lui Nancy Springer. Filmele spun povestea Enolei (Brown), sora rebelă a lui Sherlock Holmes (Henry Cavill), care este un super-talent supradotat de sine stătător și de multe ori îi depășește pe frații ei celebri.

În completarea distribuției alături de Brown, Cavill și Bonham Carter sunt David Thewlis, Susan Wokoma, Adeel Akhtar, Sharon Duncan-Brewster, Hannah Dodd, Abbie Hern, Gabriel Tierney și Serrana Su-Ling Bliss. În cadrul evenimentului global de sâmbătă al fanilor Tudum, Netflix a anunțat că Louis Partridge își va relua rolul lui Tewksbury.

Regizorul câștigător al premiilor Emmy și BAFTA, Harry Bradbeer (“Fleabag”, “Killing Eve”) și scenaristul câștigător al BAFTA și Tony, Jack Thorne (“Harry Potter and the Cursed Child,” “The Aeronauts”) se întorc și ei pentru această continuare.

Lansat în 2020, ”Enola Holmes” a fost un succes masiv pentru Netflix, streamerul raportând că aproximativ 76 de milioane de gospodării au vizionat filmul în primele 28 de zile de lansare.

Filmările pentru lungmetraj vor avea loc la Londra. Filmul este produs de Legendary în parteneriat cu Netflix, după ce Netflix a obținut drepturile mondiale de difuzare, cu excepția Chinei, pentru primul film de la Legendary, anul trecut.

”Enola Holmes 2” este produs de Mary Parent, Alex Garcia și Ali Mendes de la Legendary. Brown și Paige Brown sunt și ei pe lista producătorilor. Printre producătorii executivi se numără Joshua Grode de la Legendary, precum și Michael Dreyer, Bradbeer și Thorne.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Netflix a făcut public topul celor mai vizionate producții ale sale