Soarele n-a fost niciodată timid. A ars, a încălzit, a fascinat. Te uiți la el cu ochelari de soare, îl respecți, dar îl și subestimezi. Ai crescut cu ideea că bronzul e sexy, că pielea atinsă de soare” e sănătoasă. Poate chiar ai lăsat pielea să se înroșească, gândindu-te că o să prindă culoare, după. Doar că pielea nu uită, iar reacția ei nu este doar estetică, ci biologică. Fiecare minut fără protecție solară e un test la care corpul tău participă, fără să știe exact regulile.
Mult timp, s-a crezut că bronzul e o formă de vitalitate. În anii 1920, chiar devenise un simbol de elitism. Cine era bronzat, înseamnă că-și permitea vacanțe la mare. Doar că odată cu boom-ul cosmeticii și cercetării dermatologice din ultimele decenii, miturile au început să se prăbușească. Bronzul nu e o semnătură a sănătății, ci o reacție de apărare.
Când razele UVB îți bombardează celulele pielii, melanocitele, celulele care produc pigmentul melanină, intră în alertă și încep să coloreze pielea ca să protejeze ADN-ul din interiorul celulelor. Problema este că ADN-ul suferă micro-daune, iar organismul încearcă să repare, dar nu reușește de fiecare dată.
Fără SPF, lucrurile devin vizibile abia în timp. Apar pete maronii (hiperpigmentare), pielea își pierde elasticitatea, textura se schimbă. Și da, ridurile apar mai repede. În dermatologie, procesul se numește fotoîmbătrânire. Practic, îmbătrânești mai repede decât ai fi făcut-o doar din cauza timpului. Asta pentru că radiațiile UVA, cele care pătrund în straturile profunde ale pielii, afectează colagenul și elastina, cele două proteine care țin pielea întinsă și fermă. Și tot ele sunt cele care, pe termen lung, cresc riscul de cancer de piele, chiar dacă tu nu te-ai ars niciodată grav.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.apropotv.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fapropo-solara.jpg)
Te poți gândi că nu stai chiar așa mult în soare, însă soarele nu are nevoie de plajă ca să lucreze. Te prinde pe terasă, în mașină, pe drum spre birou, la o cafea în parc. Și da, chiar și iarna sau când e înnorat. Aproape 80% din radiațiile UV trec prin nori, iar geamurile opresc doar parțial razele UVA. De asta dermatologii spun că SPF-ul trebuie folosit zilnic, nu doar în vacanță. Și da, trebuie reaplicat. La fiecare două ore, dacă ești afară. Dacă transpiri sau intri în apă, și mai des. Știu, pare un efort. Dar e ca periajul dinților… o rutină care te scutește de probleme, mai târziu.
Scepticii spun că pielea are propriul ei sistem de protecție. Și e adevărat, dar limitat. Melanina protejează doar parțial. Un bronz natural oferă un echivalent de SPF 2 până la 4: mult sub minimumul recomandat de dermatologi, și anume 30. Dacă ai pielea deschisă la culoare, ești mult mai vulnerabil, dar chiar și dacă pielea ta e mai închisă, deși are mai multă melanină, nu e imună la efectele cumulative ale UV-ului. Riscul de melanom e mai mic, dar nu inexistent, iar fotoîmbătrânirea tot apare.
Ce e de făcut? Să ții în geantă o cremă cu protecție solară. Să înțelegi etichetele: SPF (Sun Protection Factor) se referă la cât de mult blochează razele UVB. Un SPF 30, de exemplu, filtrează aproximativ 97% dintre ele. Pentru UVA, trebuie să te uiți după mențiunea broad spectrum sau simboluri de genul UVA într-un cerc. Texturile de azi sunt lejere, se absorb rapid, nu lasă film alb. Și da, există formule bune și pentru ten gras, sensibil sau acneic.
Poate n-ai observat încă, dar pielea ține propriul ei jurnal și îți arată, când te uiți în oglindă, ce ai făcut cu ea. Nu se supără, dar nici nu te iartă. Protecția solară nu mai e doar un moft, iar efectele folosirii ei se văd și acum, dar mai ales peste ani.