Rolul lui Alejandro din „RubÔ i se potrivește ca o manușa, deși Eduardo declara ca abia așteapta sa ajunga acasa sa se dezbrace” de el
Cum s-a petrecut debutul tau în actorie?
Eram în al patrulea semestru la facultatea de drept, dar nu ma atragea deloc. Într-o zi, am auzit la televizor ca începeau audițiile pentru viitorii studenți la CEA. M-am dus și am ramas. Fac parte din generația ’89-Â’91. Dupa asta, în 1992, doamna Carla Estrada mi-a oferit prima oportunitate, de a participa la telenovela De Frente al Sol.
Carui fapt crezi ca se datoreaza triumful personajului tau, Alejandro, din „RubÔ?
Este un personaj foarte uman, optimist, pasional, atat în profesie, cat și în viața sentimentala, o persoana dintr-o singura bucata, cu valori și o educație bine fundamentate.
Semeni cu personajul tau?
În unele aspecte, da, în altele, nu așa de mult.
Cum ți s-au parut scenele romantice alaturi de Bárbara MorÃ?
Foarte frumoase, atent gandite, intense și pline de pasiune, dar de mult bun gust.
Spune-ne un secret: cum se mai prezinta inima ta?
În aceste momente, foarte bine. Am o relație foarte frumoasa cu Susana González și sunt liniștit.
Ai fi dispus sa joci dezbracat într-o piesa de teatru sau film?
Am facut-o deja în film. În teatru, nu, dar mi-ar placea, daca personajul respectiv ar cere-o.
Daca ai putea, ce ai elimina din munca ta?
Orele de așteptare. Se spune ca actorii nu sunt platiți ca sa joace, ci ca sa aștepte sa joace. Sunt momente în care se trag cateva duble și trebuie sa aștepți mult timp ca sa-ți vina randul sa-ți joci scena.
Cand pleci de la filmari, îți iei cu tine personajul ACASA?
Nu, niciodata. Îl las pe platoul de filmare.
Cand ajungi ACASA și nu mai ești actorul, devii…
Renunț la Eduardo Santamarina pentru a ma transforma în Eduardo Hernández, un om obișnuit și sociabil, amuzant, vesel și foarte „de casa”.
Te poți considera un barbat norocos? De ce?
Desigur, destul de norocos, pentru ca sunt sanatos și pentru familia pe care o am. De asemenea, pentru prieteni și pentru meseria mea.
În acest moment, ce ți-ai mai dori de la viața?
Sa fiu sanatos. De restul și de munca, ma ocup eu.
Fenomenul „fani” este corelat cu faima. Este important pentru tine sa faci parte din categoria faimoșilor?
Nu ma gandesc la faima, dar cred ca este inerenta. Pe mine ma preocupa sa am proiecte bune, apoi faima vine singura… cu pachetul.
În final, transmite un mesaj fanilor tai din Romania!
Le mulțumesc din suflet ca se uita la telenovela, un produs 100% mexican și care a traversat toate frontierele și a ajuns în țara lor. Le trimit un pupic imens și Dumnezeu sa-i binecuvanteze!
Acasa Magazin