A doua viața

Ea – mama a patru copii, condamnata dupa moartea unuia dintre ei. El – închis de mai multe ori, la început pentru „vina” de a nu avea serviciu și locuința. Acum sunt soț și soție și descopera fericirea. Iata povestea a doi foști deținuți de drept comun care învața sa traiasca în libertate.

Erzsi are 45 de ani, din care aproape 12 i-a petrecut în închisoarea de femei de la Targșor (județul Prahova). Adi are 36 și a „locuit” multa vreme la Gherla. S-au întalnit dupa liberare și, ajutați de același om, au luat viața de la început. Apoi s-au casatorit. Povestesc, plini de încredere, despre „a doua viața”. Sunt fericiți, se iubesc și vor cu tot dinadinsul sa reînvețe sa traiasca liberi.

Viata distrusa

Lui Erzsi nu-i place sa vorbeasca despre cum a ajuns la închisoare. „Am avut un copil handicapat. Avea 9 ani, a murit și eu am ajuns în pușcarie”, e tot ce spune ea. Cei care îi cunosc trecutul afirma însa ca baiețelul ar fi murit din cauza batailor ei.

Despre detenție, femeia povestește scurt și sec: „Doar o data pe saptamana, sambata, aveam apa calda. În rest, doar apa rece. Stateam cate douazeci în camera, cele cu infracțiuni mai grele. Ce ma durea era ca altele primeau pachete, iar eu nu”.

Erzsi nu avea de la cine sa primeasca pachete. Soțul îi murise în timp ce ea era în detenție, iar ceilalți trei copii, luați în grija de Protecția Copilului, s-au îndepartat cu timpul de ea. Doar mezinul, Sebastian, ce mai „tragea” catre ea.

O mana intinsa

În martie 2001 s-a liberat.

„Cand am ieșit pe poarta, mi-era frica. Ma tot uitam în spate și nu-mi venea a crede ca am ieșit de tot.

Se schimbase mult lumea”, spune Erzsi. S-a urcat în tren și s-a întors la Cluj: „Am ajuns în Cluj pe la 4 dimineața. Am mers la mama, dar fratele meu m-a alungat de la poarta. A zis ca nu am ce cauta acolo”.

A stat o vreme în Gara. Între timp a cautat-o pe sora baptista Lidia Dan, care mergea adesea cu ajutoare la femeile de la Targșor, iar aceasta a acceptat s-o gazduiasca și i-a gasit chiar și o slujba.

Constantin Asavoaie tocmai terminase de construit Centrul pentru Persoane fara Adapost de pe strada Sobarilor din Cluj și a angajat-o pe Erzsi la curațenie.

Așa a ajuns ea prima locatara a Centrului. Era în aprilie 2001, la o luna dupa liberare.

De atunci nu a mai parasit adapostul.

În urma cu doi ani, l-a cunoscut pe AdiÂ…

Condamnat pentru ca n-avea locuinta

Â… care, la numai 36 de ani, spune ca viața nu mai are secrete pentru el. La doar 13 ani, dupa moartea bunicii care l-a crescut, a ramas pe drumuri. Tatal lui nu a facut nici cel mai mic gest de a-l lua „sub aripa”.

Prima data a ajuns în închisoare în 1986. „Am intrat «înauntru» din cauza Decretului 153 (decret privind contravențiile la regulile de conviețuire sociala, în baza caruia persoanele fara domiciliu și fara loc de munca erau sancționate cu închisoarea – n.r.). Zicea ca cei care n-au legitimații, nu lucreaza și n-au unde locui sa fie depuși în arest sau trimiși la Gherla. Am fost condamnat șase luni pentru ca nu aveam unde sa stau”, povestește Adi.

A fost liberat, dar n-a stat prea mult „afara”. N-avea oricum unde locui, așa ca Miliția l-a „umflat” din nou și l-a trimis la Bistrița. Dupa trei luni a fost grațiat. „Pana în 1989, a fost un «du-te vino». Ba intram, ba ieșeam”, își amintește Adi.

Un nou Început

La un moment dat, a calcat stramb. „Am intrat în casa unuia, sa fur. Filasem toata problema. Știam unde ține banii, aurul, știam ca pleaca în concediu cu soția și copiiiÂ… Dar nu știam ca pierduse trenul”, rade Adi. Bineînțeles ca a fost prins. A luat 2 ani și 8 luni.

Dupa ’89, viața lui a pendulat între „înauntru” și „afara”. Ultima oara a stat 4 ani. În 2002, cand s-a liberat, a venit la Cluj. „Un coleg din închisoare mi-a dat adresa soției lui, ca sa am unde sta. Dar ea locuia în chirie și noaptea nu puteam dormi acolo. Așa ca dormeam în scara blocului”, spune Adi.

S-a dus la Poliție. „Am cautat un polițist care ma știa de cand eram mic. Capitanul Cristea. Acum e «lent-colonel». I-am spus ca nu am unde sta și el mi-a dat adresa Centrului”, povestește Adi.

În ianuarie 2002, a devenit unul dintre locatarii Centrului de pe Sobarilor. Atunci i s-a oferit a doua șansa și are de gand sa profite de ea.

„O noapte de miere”

La scurta vreme dupa ce a ajuns la Centrul pentru Persoane fara Adapost, Adi a pus ochii pe Erzsi. „Atunci «discutam» cu alt baiat. Adi a venit din pușcarie. L-am vazut, dar nici nu mi-a trecut prin minte ca o sa ne luam. El statea la masa unde mancam și eu. Mi-a furat papucii, eu i-am tras înapoi. Ma gandeam: „Ce vrea cheluÂ’ asta?»” Pe urma, aveam o fusta cu nasturi, mi-a pus mana pe bulanÂ… Ne-am întalnit la spalatorie, m-a luat de cap și m-a pupat pe ascuns.

Așa a început totul”, își amintește, razand, Erzsi.

Dupa un an, în 31 mai 2003, s-au casatorit. Nași de cununie le-au fost doi englezi, Tom și Jennifer, directorii Centrului Maternal din Florești. Ei i-au cumparat miresei costumul de nunta, buchetul și pantofii. Petrecerea s-a ținut la Centrul de pe strada Sobarilor, unde curtea a fost decorata cu baloane și flori. Directorul Centrului, Constantin Asavoaie, le-a facut cadou de nunta o „noapte de miere” la hotel.

„Cand eram tanar, am crezut ca lumea o sa fie a mea, ca o sa fie frumoasa. Dar n-a fost.” ( Adi Varga)

Acasa Magazin