Mii de creștini din lumea întreaga încearca sa-și primeneasca sufletul și trupul pentru a întampina Sarbatoarea Paștelui cu tihna și evlavie. Prin urmare, gandurile ar trebui sa se îndrepte catre cele sfintele. Dar, ce te faci daca ai un partener mai puțin „ortodox”?
Abstinența sexuala voita poate fi privita ciudat de catre partener, prieteni, societate. Lucian Trașa, psiholog, specialist în terapia cuplurilor, ne da cateva îndrumari pe aceasta tema.
Cenzura pe sex
Cand vorbim despre abstinența sexuala ne referim la tot ceea ce înseamna atingere, mangaiere, sarut și, evident, act sexual în sine. Deși pare greu de crezut, abținerea fizica este partea cea mai simpla de respectat. Cand ne referim, însa, la perspectiva psiho-religioasa totul se complica.
E suficient sa dam un singur exemplu în acest sens: creștinii înțeleg prin abstinența alungarea oricarui gand legat de activitatea sexuala. Acest lucru nu e ușor de realizat zilnic.
Dar, daca ai un scop nobil, merita efortul! Nu uita, însa, ca atunci cand te hotaraști sa faci o pauza sexuala, e bine sa discuți cu partenerul tau. De ce e necesara argumentația? Pentru ca o abstinența voita în afara perioadelor consacrate (posturile), este privita cu suspiciune de cei din jur.
Avantajele și dezavantajele abstinenței
Se poate spune ca abstinențele lungi au, dintr-un anumit punct de vedere, rezultate pozitive: energia se redirecționeaza catre alte activitați – culturale, sociale. Dar exista și reversul medaliei. Dupa mari perioade de abstinența sexuala, se poate ajunge la tulburari de comportament de tipul: iritabilitate, deteriorarea relațiilor sociale, neînțelegeri cu membrii familiei etc. În general, sunt lucruri simple care altadata se puteau rezolva rapid. Sunt predispuse la astfel de tulburari și persoanele cu activitate sexuala foarte bogata. Totul, însa, ține de personalitatea individului. De pilda, preoții catolici, calugarii ortodocși au perioade lungi de abstinența și, totuși, nu se confrunta cu dezechilibre de acest fel.
Fara sex pana la casatorie
Exista adepți (în ultima perioada din ce în ce mai mulți, mai ales, în America) ai pastrarii virginitații pana la casatorie. Daca alegi abstinența sexuala nu înseamna ca ai niște minusuri. Atata timp cat demonstrezi ca te poți integra în societate, ca ești echilibrata, n-ai de ce sa regreți. Dar, daca începi viața sexuala prea devreme (14 ani), ești predispusa la multe riscuri.
Personalitatea nu este înca formata, nici aparatul reproducator n-a ajuns la maturitate și, hai sa fim sinceri, nici tu nu înțelegi prea bine ce se petrece în acele momente. Luata de val, mai tarziu, s-ar putea s-o iei pe cai greșite, nu vei mai reuși sa-ți controlezi pornirile sexuale și vei întreține multe relații sexuale ocazionale pana sa-ți gasești o relație armonioasa, stabila.
Sexul, un fruct interzis
Exista anumite persoane carora li se recomanda abstinența: cele cu tulburari organice ale aparatelor reproducatoare, cele cu anumite boli psihice (schizofrenia, paranoia, psihoza maniaco-depresiva).
De reținut
Daca ai nevoie de consiliere și psihoterapie în probleme de cuplu ori dinamica sexuala și nu vrei sau nu ai timp sa ajungi la un cabinet de specialitate, poți apela la varianta on-line. Clinica PsihoCon îți ofera 3 consultații gratuite on-line, nu trebuie decat sa accesezi site-ul www.psihocon.ro