Vânzarile de CD-uri audio la nivel mondial înregistreaza scaderi semnificative, în timp ce marile case de discuri dau vina pe piraterie și pun la punct noi strategii de recuperare a terenului pierdut, anunța CNET News. Cea mai noua metoda de a limita pirateria este fabricarea de CD-uri cu protecție la copiere.
Tehnologia, numita Digital Rights Management (DRM), va limita numarul de copii care se pot face dupa un CD original, anunța companiile rivale Macrovision și SunnComm International, care se afla deja în procesul de dezvoltare al acestui gen de software.
SunnComm a anunțat ca o versiune de proba a softului DRM este deja testata de BMG Music Group, a cincea casa de înregistrari audio din lume, și cea mai agresiva, pâna acum, în impunerea de noi standarde anti-piraterie pe piața americana.
Daca va fi adoptata la nivel mondial, tehnologia DRM va schimba substanțial modul în care este perceput comerțul în industria muzicala, unul dintre cele mai mari riscuri fiind îndepartarea clienților nemulțumiți, afirma unii specialiști.
„În prezent, în viața consumatorilor exista un echilibru pe care nimeni nu l-a deranjat”, explica Mike McGuire, analist pentru grupul de cercetare GartnerG2. „Daca cineva încearca sa faca 25 de copii dupa un CD pentru a le vinde, și descopera ca nu poate, sunt puține șanse sa protesteze. Însa daca tot ceea ce vrea este o copie pentru CD player-ul copilului, sau pe care sa o asculte în mașina, s-ar putea sa ne trezim cu o mulțime de CD-uri originale returnate”.
În ciuda acestor riscuri, casele de discuri sunt hotarâte sa își apere piața, în valoare de 11,2 miliarde $ anul trecut, în Statele Unite.
Trebuie gasita totuși o soluție de mijloc, afirma unii reprezentanți ai industriei.
Casele de înregistrari cauta o metoda pentru a le permite cumparatorilor de CD-uri sa faca un numar limitat de copii, suficient pentru a le asculta în mașina, în vacanța sau pentru a le împrumuta unui prieten, dar care, pe de alta parte, sa nu contribuie la creșterea pirateriei.
Consumatorii nu sunt însa foarte entuziasmați de planurile industriei muzicale. Mai ales în Statele Unite și în Marea Britanie, numeroase voci au protestat împotriva încalcarii drepturilor consumatorilor, carora ar trebui sa li se permita sa faca ce vor cu CD-urile pe care le-au cumparat legal, comenteaza CNET News.
Reprezentanții caselor de discuri sunt destul de sensibili la acest gen de critici, având proaspata în memorie controversa iscata de lansarea unor versiuni anterioare ale software-ului DRM, care s-au dovedit a avea o serie de „efecte secundare”. Astfel, CD-uri comercializate cu tehnologia de protejare încorporata nu au putut fi redate de unele CD playere, cum sunt consolele de jocuri sau anumite combine muzicale din automobile.
Pe de alta parte, protecția la copiere s-ar putea extinde și în domeniul muzicii comercializate online.
Printre companiile care ar putea fi afectate de o asemenea decizie se numara Apple Computers, care deține un magazin online de muzica denumit iTunes. În prezent, iTunes nu impune nici un fel de restricție asupra copierii ulterioare a melodiilor pe care utilizatorii le descarca contra-cost, însa acest lucru s-ar putea schimba în curând.
„Sunt de parere ca trebuie sa aplicam standarde similare în toata industria”, a spus Jordan Katz, vicepreședinte executiv și general manager al diviziei de distribuție pentru casa de înregistrari BMG Music Group.
Deocamdata însa, istoria comercializarii de muzica „protejata” este scurta pe teritoriul american. Deși reprezentanți ai Macrovision și SunnComm afirma ca au vândut multe astfel de CD-uri la nivel mondial, în SUA numai câteva titluri de albume au fost puse în vânzare pe CD-uri de tip DRM.
Pentru comentarii si sugestii, scrie in Forumul Software & Hardware.
Mihai Musatoiu, [email protected].