Președintele Organizației PSD București, Dan Ioan Popescu, a declarat, marți, ca și-a depus mandatul de președinte în fața organizației și a dat dreptul membrilor Biroului Executiv al filialei București sa decida.
Dan Ioan Popescu a plecat înainte de terminarea ședinței Biroului Executiv al organizației, precizînd ca este normal ca dezbaterile pe aceasta problema sa se desfașoare în lipsa sa.
Ședința este condusa în continuare de vicepreședintele PSD Sorin Oprescu.
„M-am prezentat în fața organizației politice, așa cum am precizat în scrisoarea adresata membrilor partidului. Organizația poate sa-mi dea vot de încredere sau poate sa accepte demisia mea din funcția de președinte”, a afimat Dan Ioan Popescu, la plecare.
Dan Ioan Popescu urmeaza sa participe la o emisiune de televiziune.
Biroul Executiv largit al Organizației PSD București s-a întrunit, marți seara, pentru a analiza rezultatele alegerilor locale și situația președintelui filialei Dan Ioan Popescu.
La ședința participa aproximativ 100 de membri ai organizației, printre care foștii primari, consilieri, vicepreședintele Sorin Oprescu, deputații Rodica Nassar, Aura Vasile.
Președintele PSD București, Dan Ioan Popescu, a anunțat, marți, printr-un comunicat emis înaintea ședinței Biroului executiv al filialei destinata analizarii rezultatelor alegerilor, ca se pune la dispoziția colegilor sai „pentru a analiza activitatea depusa și a decide”.
„Știu ca duminica seara ați așteptat de la mine, ca șef al Organizației București, un altfel de discurs decît cel pe care l-am ținut. Ați avut impresia ca nu-mi asum eșecul. De aceea, inițial, m-am gîndit sa declar ca ma pun la dispoziția Delegației Permanente a partidului. Am renunțat apoi, gîndindu-ma ca voua, celor 61.960 de activiști ai Capitalei, trebuie sa va dau socoteala”, afirma Dan Ioan Popescu în mesajul adresat colegilor sai și remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Conform liderului PSD București, „cu toata truda” și „abnegația exemplara” a membrilor filialei, organizația a suferit un eșec la alegerile locale din București. „Nu numai ca n-am cîștigat Primaria, dar, mai grav, am pierdut patru din cele șase primarii de sector”, afirma Dan Ioan Popescu, adaugînd ca „adversarii politici jubileaza”.
În opinia lui Dan Ioan Popescu, „unii au tratat cu superficialitate” acțiunile de partid, „uitînd de necesitatea dialogului permanent cu alegatorii pentru a cunoaște realitatea direct de la cetațeni și nu din sondaje și statistici”.
„Mulți dintre colegii noștri au uitat ca datoreaza ceea ce sînt în primul rînd partidului și toți sîntem datori fața cetațeni, fața de partid, și nu invers”, declara liderul PSD București.
Mediafax