37% dintre nașterile din Statele Unite sunt „neprogramate”

De: Marian Andrei / 26.07.2012, 14:20
37% dintre nașterile din Statele Unite sunt
Potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor și Prevenție, 37% dintre nașterile din Statele Unite din anul 2010 au fost urmarea unor sarcini accidentale, cifra fiind identică cu cea din 1982, ceea ce indică esecul total al măsurilor aplicate de stat pentru prevenirea sarcinilor nedorite.

Potrivit unui studiu făcut public acum câteva zile, americancele care sunt predispuse să nască „neprogramat” fac parte din categoria femeilor singure, de culoare, sau dintre cele cu educație scăzută.

Studiul arată că femeile care decid în cunoștință de cauză când să aibă un copil fac parte, în general, din categoria femeilor albe, căsătorite, cu studii și cu o situație materială bună.

Raportul mai arată și costurile economice suportate de stat, sistemul de sănătate american plătind anual 11 miliarde de dolari pentru nașterile neprogramate și îngrijirea ulterioară a acestor copii.