A câștigat la loterie de două ori în aceeași zi

Apropo.ro / 24.04.2012, 13:30
A câștigat la loterie de două ori în aceeași zi
O femeie extrem de norocoasă din Virginia, SUA, a câștigat la loterie 2 milioane de dolari, din 2 lozuri câștigătoare in valoare de 1 milion de dolari fiecare.

Virginia Fike, din Virginia, SUA, este de un infinit de ori mai norocoasă decât marea majoritate a oamenilor. De fapt de infinit x 2 mai norocoasă deoarece a câștigat 1 milion de dolari la loterie de două ori în aceeași zi.

Aceasta a cumpărat două bilete cu numere diferite și a reușit să nimerească câte 5 din cele 6 câștigătoare la ambele bilete.

Virginia a declarat că „am ales numerele bazate pe zilele de naștere ale părinților pe care le-am împărțit la anul în care s-au căsătorit”.

Nu știm câtă logică are calculul ei dar dacă îi dați de cap, veți afla formula câștigătoare care i-a adus două milioane de dolari într-o singură zi.