A fost inventata pilula care sterge amintirile neplacute

De: Gabriela Voicu / 06.10.2011, 11:45
A fost inventata pilula care sterge amintirile neplacute
Oamenii de stiinta anunta ca in cel mult 10 ani va exista pe piata o pastila-minune, care ne va ajuta sa scapam de amintirile neplacute.

In filmul „Eternal sunshine of the spotless mind”, cuplul jucat de Kate Winslet si Jim Carrey apeleaza la o procedura pentru a-si sterge amintirile legate de relatia lor. Pe viitor, acest lucru va fi posibil si in realitate

Cercetatorii sustin ca, in maximum 10 ani, oamenii chinuiti de traume din trecut se vor putea trata printr-o metoda revolutionara. Pastila care sterge amintirile urate ar putea deveni realitate.

Potrivit doctorului Robert Pawlak, creierul produce o proteina – lipocalina 2 – ca raspuns la activitatile stresante. Cresterea nivelului proteinei ajuta persoana sa blocheze stocarea amintirilor neplacute si sa-si controleze starile de neliniste.

Tulburarile psihologice si mintale sunt prezente la peste 30% din populatie. Din acest motiv, evenimentele foarte stresante sau traumatizante ar trebui uitate repede, spun specialistii. Cele mai afectate de aceste tulburari sunt persoanele emotive sau care intra rapid in panica.

„Eternal sunshine of the spotless mind” poster

Noua procedura a fost testata pe soareci, care, in functie de cantitatea de lipocalina-2, au reactionat diferit la frica. Cei care au produs o cantitate mai mare de proteina nu au retrait momentele traumatizante pentru ei, reusind astfel sa-si blocheze amintirile neplacute.

Cu toate acestea, exista si critici conform carora amintirile neplacute sunt esentiale daca vrem sa invatam din greselile noastre.

O pilula-minune va fi comercializata si de L’Oreal, insa aceasta va functiona ca remediu pentru albirea parului.