Actorii din „Prietenii tăi”, reuniune într-un episod special!

De: Nicoleta Nicolae / 15.01.2016, 10:12

Actorii din
După mai bine de 10 ani, protagoniştii serialului "Friends/Prietenii tăi" plănuiesc o revenire spectaculoasă.


Cele zece sezoane ale faimosului serial s-au bucurat de un succes total, iar acum Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matthew Perry, Matt LeBlanc şi David Schwimmer vor intra din nou în pielea personajelor care i-au făcut celebri. Astfel, cei şase se vor  reuni luna viitoare pe postul NBC, pentru prima oară din 2004, când s-a încheiat acest show TV.

Aceştia vor înregistra un episod special, sub formă unui tribut de două ore adus regizorului de comedie James Burrows şi va fi difuzat pe 21 februarie. De asemenea, în acest episode vor apărea şi alţi actori, printre care cei care au făcut parte din distribuţiile altor seriale TV regizate de James Burrows, precum „Cheers”, „Frasier” şi „Will & Grace”.

Cei şase actori principali din „Friends” au apărut de foarte puţine ori împreună în public. Deşi fanii serialului îşi doresc să îi vadă pe actorii David Schwimmer, Jennifer Aniston, Matthew Perry, Courteney Cox, Matt LeBlanc şi Lisa Kudrow în aceeaşi încăpere, reprezentanţii postului NBC admit, însă, că este posibil că acest lucru să nu se întâmple.