Actorul Jim Carey suferă de depresie severă

De: Gabriela Voicu / 23.09.2013, 16:00
Actorul Jim Carey suferă de depresie severă
Jim Carey nu se află în cea mai bună perioadă a vieții sale. El suferă de depresie severă și este în pragul unei căderi nervoase.

Jim Carey nu se află în cea mai bună perioadă a vieții sale. El suferă de depresie severă și este în pragul unei căderi nervoase, potrivit declarațiilor unui prieten al actorului. 

Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău.

Starul din „Ace Ventura” a apărut în presă în ultima vreme, dar nu neapărat datorită realizărilor profesionale, ci din cauza stării sale. Potrivit publicației The Express Tribune, el este depresiv și nu ar fi prima dată când se confruntă cu astfel de probleme. Actorul nu mai este plin de viață ca altădată, iar prietenii săi cred că el încă este afectat de despărțirea de fostul iepuraș plyboy Jenny McCarthy. 

„Jim credea că el și Jenny vor fi împreună multă vreme. El era ca un tată pentru fiul ei, Evan, și chiar spera să aibă copii cu ea”, a declarat sursa citată, care nu și-a dezvăluit numele.  

„Kick-Ass 2” Trailer

În plus, Carey a refuzat să promoveze filmul „Kick-Ass 2” pe motiv că acesta conține prea multe scene de violentață. Jurnaliștii de la National Enquirer au scris că modul peiorativ în care starul a vorbit despre peliculă a contribuit la prăbușirea acesteia în box-office, luna trecută. Nici studiourile de film nu încurajează comentariile negative ale actorilor despre propriile proiecte cinematografice; unii producători ar putea ezita pe viitor să colaboreze cu actorii nemulțumiți, potrivit declarațiilor aceleiași surse. 

Nici Jim Carey, nici purtătorul său de cuvânt nu au comentat vizavi de zvonurile care au apărut despre actor. El este acum ocupat cu filmările pentru continuarea comediiei din 1994 „Dumb and Dumber”, în care joacă alături de Jeff Daniels.