Actriţa Cristina Stamate a murit

De: Cristiana Trifu / 27.11.2017, 10:08
Actriţa Cristina Stamate a murit
Actriţa Cristina Stamate a murit, luni, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internată joi. Artista suferea de mai multe boli.

Cristina Stamate avea 71 de ani şi a decedat, luni, cu puţin înainte de ora 7.00.

Până la momentul transmiterii ştirii, medicii nu au făcut public motivul decesului, întrucât artista nu a dorit să se furnizeze informaţii despre starea ei. Alexandru Arşinel a declarat, pentru Mediafax, că actriţa Cristina Stamate era într-o stare gravă, având probleme de sănătate de doi ani. Decesul artistei a venit la o zi după înmormântarea Stelei Popescu.

„Îl rog pe Dumnezeu să ne dea şi nouă o pauză, să se oprească. Mi-e teama că generaţia asta a noastră extraordinară începem să ne intrăm în mână. Era într-o stare grav. De doi ani avea probleme mari de sănătate, a fost operată pe inima şi a suferit mult”, a declarat actorul pentru Mediafax.

Potrivit apropiaţilor actriţei, în ultimul an aceasta a fost internată de mai mult ori, în 2015 suferind o intervenţie chirurgicală.

La începutul anului 2015, Cristina Stamate a fost operată pe cord deschis, din cauza unei afecţiuni grave la inimă. Intervenţia a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac.

Cristina Stamate a fost internată, joi, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, iar vineri medicii anunţau că starea acesteia este ”staţionară”.

Biografie

Cristina Stamate a jucat la Teatrul de Revistă Constantin Tănase in foarte multe spectacole, printre care amintim: „Vivat Revista”, „Hohote in Herastrau”, „Comedie pe Titanic”, „Revista Revistelor”, „Vara nu-i ca iarna”, „Arca lui Nae şi Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolii femeilor”, „Nimic despre papagali”, „Poftă bună lui Tănase”, „Te aştept diseară pe Lipscani”, „Ura… şi la gară” , „O seara la revista”, „Scandal in paradis”. Cristina Stamate a jucat şi în „Secretul lui Bachus”, un film de comedie din 1984, regizat de Geo Saizescu.

Cristina Stamate s-a nascut pe 8 februarie 1946, la Bucuresti. Indragita actrita a Teatrului de Revista „Constantin Tanase” a fost tentata la inceput sa devina medic, apoi avocat, dar n-a fost sa fie. A intrat pana la urma la Institutul de Teatru. Inainte de facultate, a fost la Scola Populara de Arta, a facut balet-inscrisa de o vecina, recita, desi se pregatea pentru… Drept.

„Teatrul a fost asa, hai sa incerc si asta!”, recunostea actrita Cristina Stamate, intrarea la teatru fiind „opera” fratilor sai-cel mare o ducea la teatru, cel mijlociu la Opera. La terminarea Institutului de Teatru, a fost repartizata la teatrul dramatic din Arad. Dupa vreo doi ani, cei de acolo s-au gandit sa faca si un spectacol de revista, ca sa mai creasca incasarile teatrului, revista fiind un gen foarte iubit de public. Desi avea un succes remarcabil la Arad, si-a luat inima in dinti si aa incercat sa se intoarca in Capitala, unde era familia sa. Dar teatrele erau inchise, era in plina epoca ceausista. Posturi libere erau, dar doar la teatrul de papusi sau la teatrul de revista…

Asa ca s-a dus la Andrei Serban, din trupa caruia facuse parte si l-a intrebat ce sa aleaga. El i-a raspuns: „Teatru nu faci nici intr-o parte, nici in cealalta, dar la revista, poti sa ajungi vedeta”. Cum facuse sase ani de scoala de coregrafie, dansul nu era pentru ea un mister, avea ureche muzicala si putea canta foarte bine si era actrita de comedie, a ales teatrul de revista, unde o putem vedea si-n ziua de astazi.

In plan personal, Cristina Stamate s-a casatorit „din amabilitate”, la varsta de 20 de ani, si a fost casatorita cu actorul Dan Ivanescu timp de 11 ani-ulterior a divortat „din orgoliu”…