Adam Sandler a primit 10 trofee Zmeura de Aur

Apropo.ro / 02.04.2012, 14:10
Adam Sandler a primit 10 trofee Zmeura de Aur
Adam Sandler şi filmul său, “Jack and Jill”, au stabilit duminică un super-record- 10 trofee Zmeura de Aur.

Conform Mediafax.ro, Adam Sandler a stabilit un record ruşinos, după ce duminica seară a primit toate premiile Zmeura de Aur la toate categoriile la care a fost nominalizat. Pentru cine nu ştie, Zmeura de aur „recompenseaza” cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti. Reprezentanţii The Golden Raspberry Foundation au precizat că această comedie, „Jack and Jill„, în care Adam Sandler a fost actor, regizor şi producător, este primul film din istoria de 32 de ani a premiilor Zmeura de Aur care s-a impus la 10 categorii, inclusiv „cel mai prost actor”, „cea mai proastă actriţă”, „cel mai prost scenariu” şi „cel mai prost lungmetraj”.