Adele nu vrea să-şi arate bebeluşul

Apropo.ro / 12.01.2013, 10:00
Adele nu vrea să-şi arate bebeluşul
Recent, artista a fost surprinsă de paparazzi în Los Angeles împreună cu băieţelul ei.

Până să urce în maşină, Adele a făcut tot posibilul să-şi ţină bebeluşul acoperit pentru a-l feri de bliţurile fotografiilor. Cântăreaţa în vârstă de 24 de ani a devenit pentru prima dată mamă pe 19 octombrie anul trecut. Adele are o relaţie cu Simon Konecki, în vârstă de 38 de ani, care a început la sfârşitul anului trecut. Simon are deja o fiică în vârstă de cinci ani cu fosta lui soţie, Clary Fisher. Până în prezent, artista a refuzat să-şi arate băieţelul de 2 luni şi jumătate. Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Câştigătoare a opt premii Grammy şi cu un album, „21”, care s-a bucurat de un succes uriaş în 2011, cântăreaţa a fost nevoită să îşi anuleze turneul nord-american în toamna anului trecut, după ce a suferit o operaţie la coardele vocale. Adele a fost inclusă de revista Time în topul pe 2012 al celor mai influenţi oameni din lume.

 

Foto Hepta