Adele plănuieşte un turneu în 2015

Apropo.ro / 22.01.2014, 10:39
Adele plănuieşte un turneu în 2015
Cântăreaţa britanică Adele, care a făcut o pauză în carieră pentru a-şi creşte băieţelul, în vârstă de un an şi trei luni, a anunţat că are în vedere organizarea unui turneu în 2015.

Adele, care are un băieţel, pe nume Angelo, cu partenerul ei, Simon Konecki, s-a întors în studio pentru a înregistra noi piese, alături de compozitorul James Ford şi cântăreţul Kid Harpoon, care a lucrat, printre alţii, cu formaţia Florence and the Machine.

„Deocamdată, discuţiile au în vedere un turneu, care va avea loc în 2015, în Marea Britanie şi Statele Unite, cel puţin, posibil un turneu mondial”, a declarat o sursă pentru publicaţia Daily Mirror.

„Ea a petrecut o mare parte din ultimii doi ani concentrându-se pe rolul de mamă şi vrea să facă acest lucru în acelaşi timp cu lansarea şi promovarea unor noi materiale muzicale. S-a întors în studio, dar lucrează în propriul ei ritm (…) nu va lansa nimic doar de dragul de a face acest lucru”, a afirmat aceeaşi sursă.

Cel mai recent turneu al cântăreţei Adele a avut loc în 2011, cu ocazia lansării celui mai nou album al său, „21”, deşi artista a fost constrânsă să anuleze o serie de concerte, după ce suferit o intervenţie pe coardele vocale.