Aderarea României la Schengen, amânată

Apropo.ro / 11.09.2012, 17:30
Aderarea României la Schengen, amânată
Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost anulat.

Consiliul JAI, programat pentru 19-20 septembrie, care trebuia să ia o decizie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost anulat.

În condițiile menținerii opoziției Olandei, precum și a nuanțării pozițiilor Germaniei și Belgiei, care consideră necesară așteptarea raportului suplimentar privind MCV de la finalul acestui an, s-a decis de către președinția cipriotă a UE anularea acestei reuniuni.

Vă pot confirma că reuniunea a fost anulată și toate subiectele aflate pe agendă au fost reprogramate pentru următoarea reuniune, de pe 25 octombrie”, a declarat Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene.

Întrebat care au fost considerentele care au dus la anularea acestei reuniuni, Orban a arătat că decizia a fost luată de președinția cipriotă a Consiliului UE, cu consultarea statelor membre, în condițiile în care „nu s-au întrunit toate elementele pentru lărgirea spațiului Schengen„.

Consiliul se va mai reuni, din nou, pe 25-26 octombrie 2012.

Citește mai multe detalii despre amânarea deciziei aderării României la Schengen, pe Mediafax.ro