Adevăratul mormînt al lui Iisus

Apropo.ro / 21.04.2008, 00:00
Adevăratul mormînt al lui Iisus
Aventură arheologică, investigaţie criminalistică sau, mai degrabă, controversă religioasă? Documentarul, al cărui producător executiv este James Cameron, propune noi interpretări ale evenimentelor din viaţa lui Iisus aşa cum sînt ele descrise în Noul Testament, unele dintre acestea putînd fi considerate blasfemii de către Biserică.

Regizorul Simcha Jacobovici porneşte de la descoperirea, prin anii ’80, într-un mormînt din Ierusalim, a zece osuare. Şase dintre acestea erau inscripţionate cu nume extrem de sugestive pentru lumea religioasă: Iisus, fiul lui Iosif; Maria; Yose (un diminutiv pentru Iosif, menţionat ca unul dintre fraţii lui Iisus); Iuda, fiul lui Iisus; Maria cea mică/tînără; Matei (posibil, o rudă a Mariei, mama lui Iisus) – de aici şi concluzia că mormîntul a aparţinut familiei lui Iisus din Nazaret. Arsenalul de argumente care susţin această afirmaţie se bazează pe dovezi prezentate de numeroşi experţi în diferite domenii precum arheologie, statistică şi genetică. Conform realizatorilor documentarului, toţi cei patru specialişti au coroborat interpretarea inscripţiilor.

Arheologii au confirmat natura descoperirii, iar un studiu de statistică a ajuns la concluzia că probabilitatea descoperirii unui mormînt care să conţină această asociere de nume este extrem de redusă, de 1 la 450. Mai mult, analiza ADN a rămăşiţelor găsite în două dintre osuare aruncă o lumină nouă asupra relaţiei dintre Iisus şi Maria Magdalena. Mai precis, se sugerează că aceştia au fost căsătoriţi, că Iisus ar fi avut un copil, fraţi şi/ori surori sau că Fecioara Maria n-ar fi fost virgină. Iar faptul că s-ar fi descoperit mormîntul şi rămăşiţele pămînteşti ale lui Iisus şi ale mamei sale contrazice însăşi ideea Învierii şi a Înălţării, cele mai importante evenimente ale religiei creştine.

Documentar
vineri, 15.00, PRO TV


În preajma Paştelui

Nazaret – TVR Cultural, vineri, 16.30
Nazaretul este un oraş aşezat la poalele muntelui Tabor, pe coline. Străzi în serpentine duc spre cartiere locuite de arabi musulmani şi creştini. Aici se află biserica Buna Vestire şi biserica ortodoxă Sfîntul Gavril, cu Izvorul Maicii Domnului, dar şi mănăstirea Sf. Gherasim, pe locul peşterii unde au înnop­tat Maria, Iosif şi pruncul Iisus în drumul lor spre Egipt.

Creştinii – TVR Cultural, vineri, 17.55
Statul fără Dumnezeu? – Istoricul britanic Bamber Gascoigne arată cum a fost posibil ca Biserica Ortodoxă din fosta URSS să supravieţuiască şi să aibă la fel de mulţi adepţi după 60 de ani de oprimare. În căutarea Paştelui – TVR 2, vineri, 00.45 Acum 2000 de ani, o serie de evenimente a schimbat istoria şi a dat naştere creştinismului. Cît este adevăr şi cît e legendă? O călătorie în Ierusalimul anti­chităţii poate arunca o lumină nouă asupra misterului Paştelui.

Tabor – TVR Cultural, sîmbătă, 16.30
Muntele Tabor apare singuratic pe întinde­rea cîmpiei Esdre­lo­nului. De mun­tele Tabor este legată Schim­barea la faţă, e locul unde tradiţia creştină consideră că Iisus şi-a arătat strălucirea în faţa ucenicilor săi.

Muntele Athos, munte sacru – TVR Cultural, sîmbătă, 19.30
Maiestuos şi sălbatic, situat în Marea Egee, în nord-estul Greciei, la peste 2000 metri altitudine, Muntele Athos este un loc sfînt pentru ortodocşi. Aici, femeile şi aparatele de filmat nu au ce căuta. Mănăstiri impozante ocupă acest spaţiu încremenit în timp, care adăposteşte 1200 de călugări, cu reguli foarte stricte de viaţă.

Originea Sfintelor Paşti – TVR 2, sîmbătă, 23.45
La Ierusalim, de Paşti, vin mii de pelerini ca să retrăiască sacrificiul, patimile şi învierea lui Iisus Hristos. Autorii acestui documentar li s-au alăturat pentru a încerca să desluşească faptele petrecute acum 2000 de ani.

Cîntece de Paşti – TVR Cultural, sîmbătă, 00.50
Povestea catedralei Lincoln, una dintre cele mai frumoase clădiri gotice din Europa, este însufleţită cu ajutorul cîntecelor şi tradiţiilor de Paşti.

Obiceiuri de Paşti – TVR 1, duminică, 11.45
Realizarea de ouă încondeiate, aranjarea coşuleţelor cu daruri, pregătirea de mîncăruri tradiţionale sînt obiceiuri de Paşti pe care lumea creştină le respectă cu drag.