Adina Galupa practică tiroliana

De: Cătălina Matei / 08.11.2010, 14:36
Adina Galupa practică tiroliana
Adina Galupa, interpreta lui Cici din telenovela “Iubire şi onoare”, este pasionată de activităţile sportive în aer liber, în special de “zborul” cu tiroliana.

Adina practică tiroliana, un sport atractiv care îţi oferă pe lângă
adrenalină şi senzaţia de libertate: „Într-un parc din Braşov, te
urci în copaci, faci trasee de diferite grade de dificultate şi ai
ocazia să fii la înălţime doar tu, un ham, un cablu şi atât. Unele
elemente sunt foarte solicitante din punct de vedere fizic, deci
mişcarea e garantată. Elementul meu preferat este tiroliana,
trebuie încercată, e minunată senzaţia de a zbura între doi
copaci”, povesteşte Adina Galupa, Cici din „Iubire
şi onoare
„.

„Îmi place să fac mişcare: înot, windsurfing, volei, tenis, ping
pong, din când în când fac echitaţie şi iarna mă duc la schi şi
patinaj. În viitorul apropiat am de gând să sar cu paraşuta.
Singurul sport mai static pe care îl practic este pescuitul. Sunt
chiar o bună pescariţă, cel mai mult am prins 15 kg”, spune actriţa
de la Acasă.