Adina Halas a renunţat la televiziune şi vinde hot-dog pe stradă

De: Cătălina Matei / 13.10.2014, 11:45
Adina Halas a renunţat la televiziune şi vinde hot-dog pe stradă
Fosta asistentă a lui Mircea Badea şi-a deschis un lanţ de boutiquri care îi poartă numele, unde vinde sandvişuri, clătite şi croissante, direct pe stradă.

Adina Halas şi-a deschis, de trei săptămâni, două chioşchiuri mobile, la piaţa Râmnicu Sărat şi Piaţa Unirii din Bucureşti, unde le vinde trecătorilor grăbiţi o cafea şi un sandviş, în drumul lor spre birou sau spre şcoală.

„Mi-aş fi dorit, când eram studentă, să am de unde să-mi  cumpăr gaufre delicioase şi un ceai cald. Aşa mi-a venit ideea să deschid acest boutique. Este vorba despre comerţ stradal mobil. Este o maşină dotată cu toate cele necesare pentru a pregăti sandvişuri şi hot-dog, dar şi cafea sau ceai. Avem cei mai buni macarons de pe piaţă, la cel mai bun preţ, dar şi patiserie franţuzească. Urmează, în scurt timp, să facem şi clătite. Dacă sunt solicitată, pot să închid şi să merg la evenimente”, a povestit Adina Halas pentru click.ro

Adina Halas a debutat în televiziune în urmă cu 14 ani ca asistentă a lui Mircea Badea în cadrul late-night show-ului „Noaptea târziu cu Mircea Badea” de la Antena 1.