Adriana Rusu face “Primul pas”

De: ApropoTV.ro / 05.10.2014, 07:00
Adriana Rusu face “Primul pas”
Adriana Rusu lansează un nou single, “Primul pas”, alături de Cat Music şi compus în studiourile DeMoga. Single-ul “Primul pas” face o trecere spre beat-urile urbane cu care Adriana Rusu ne-a cucerit în feat.-ul cu Tataee din urmă cu câţiva ani.

Adriana Rusu a revenit în muzică odată cu lansarea single-ului “Arde”, o baladă plină de emoţie, lansată alături de un videoclip în cadrele romantice se îmbină cu cele pasionale.

Pentru noul single, “Primul pas”, Adriana a realizat şi un shooting senzual, produs de către Codrin Roibu. Single-ul “Primul pas” este compus de către Adda, Liviu Teodorescu, Yogi şi Robert Toma.

“Am mare încredere în piesa “Primul pas”. Este o melodie de dragoste, în care regăsim emoţii, sentimente şi trăiri ce ne amintesc de o relaţie aflată la început de drum”, declară Adriana Rusu.

Pe lângă schimbările de look, Adriana Rusu face şi o schimbare de stil muzical pentru piesa “Primul pas”, însă toate acţiunile converg spre o atitudine în trend, plină de farmec.


În tot acest timp, Adriana Rusu are concerte atât în România, cât şi în Republica Moldova, unde artista abordează orice gen muzical, de la piese pop sau R&B la interpretările unor piese celebre ale Mariei Tănase.