Albertina Ionescu: ”Naturaleţea e mereu la modă”

De: Nicoleta Nicolae / 08.06.2012, 12:08
Albertina Ionescu: ”Naturaleţea e mereu la modă”
E o femeie frumoasă şi mulţumită de felul cum arată. Albertina a învăţat de la mama ei că naturaleţea este cea mai importanţă, iar atunci când vine vorba de frumuseţe, vedeta TVR are trei reguli de la care nu se abate în ruptul capului.

– Cum te pregăteşti pentru sezonul estival?
Muncind. In fiecare an, mă pregătesc pentru vacanţă muncind dublu sau chiar triplu faţă de restul anului. Agitaţia de la serviciu mă ajută să îmi menţin motivaţia, iar realizările profesionale îmi dau încrederea pe care încerc să o transmit şi celor din jurul meu.

– Care este cea mai mare calitatea a ta, dar cel mai mare defect?

Loialitatea, abilitatea de a mă descurca onorabil în orice situaţie, de a găsi soluţii chiar şi atunci când nimeni nu le vede.
Cel mai mare defect este ca nu am învăţat să iert, încă nu ştiu să trec peste greşelile celor iubiţi.

Albertina Ionescu– Ce părere ai despre operaţiile estetice?
Sunt oameni mulţumiţi şi împăcaţi cu ei însăşi şi oameni atât de nemulţumiţi încât recurg la această latură a medicinei. Fiecare este răspunzător de sănătatea lui şi de aspectul lui… aşa că nu îmi rămâne decât să sper ca descoperirile în domeniu să fie din ce în ce mai consistente încât cei care recurg la operaţiile estetice să aibă cât mai puţin de suferit pe termen lung.

– Dacă ai putea să schimbi ceva la tine, ce ar fi şi de ce?
In momentul acesta nu aş schimba nimic, dar în copilărie eram atât de slabă încât nu vroiam să ies din casă.

– Care ar fi cele 3 reguli de frumuseţe de la care nu te abaţi niciodată?
1-mâncare sănătoasă
2- sport
3- hidratare

– Ce truc de beauty ai învăţat de la mama ta?

Mama îmi spunea mereu că naturaleţea este cea mai importantă şi că o să fie mereu la modă. M-a învăţat că frumuseţea vine din interiorul meu şi că trebuie să am grijă la ceea ce mănânc, la cât sport fac şi neapărat să am un somn liniştit.

-Ai ţinut vreodată o dietă?
Nu am ţinut întocmai o dietă, doar am încercat să nu mai mănânc seara. Iar atunci când vreau să slăbesc puţin, merg mai des să fac sport.

– La final, aş vrea să-mi spui care este cea mai mare dorinţă a ta pe plan profesional?

Sunt încrezătoare în mine şi în ceea ce pot realiza, de aceea dorinţele mele sunt îndrăzneţe. Cea mai importantă dintre ele este să ajung să îmi creez un sistem de proiecte, oameni şi parteneriate care să aibă principalul scop calitatea.

Nicoleta Nicolae