Alex Velea prezintă emisiunea „Acces Direct”: „Îmi doream o asemenea expunere”

De: Cristiana Trifu / 28.08.2018, 10:55
Alex Velea prezintă emisiunea „Acces Direct”:
Din 27 august, Simona Gherghe prezintă emisiunea „Acces Direct” alături de Alex Velea, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului. “Sunt emoţionat. Mi se pare o provocare. Şi îmi doream de mult o asemenea expunere”, a mărturisit Alex, ieri, la prima întâlnire cu telespectatorii “Acces Direct”, din postura de partener de prezentare al Simonei Gherghe.

Înainte să ia această hotărâre, Alex Velea spune că s-a sfătuit cu iubita sa, Antonia, şi cu managerul său. “Antonia mi-a atras atenţia că nu sunt prea punctual şi a încercat să mă convingă că acesta e un job şi că va trebui să vin în fiecare zi la serviciu”, mărturiseşte el, amuzat.

Pe parcursul primei ediţii a noului sezon “Acces Direct”, Alex Velea a avut parte de o serie de surprize pregătite special pentru el de echipa emisiunii. În platou au venit Dominic, unul dintre fiii săi, şi mama artistului, dar şi profesorul de matematică din şcoala generală. Iar Antonia, iubita sa, a intrat în direct, din Italia, unde se află în vizită la fiica ei, Maya, care îşi aniversează ziua de naştere. “Felicitări, iubire! Te iubesc! Succes!”, i-a spus Antonia iubitului ei.

Alex Velea este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai momentului. Cântă de la vârsta de nouă ani, însă a devenit celebru în anul 2004, o dată cu lansarea piesei “Selecta”, pe care o interpretează împreună cu Anda Adam.
Telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea pe Alex Velea alături de Simona Gherghe, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17.00, numai la “Acces Direct”.