Alexandru Andrieş

Apropo.ro / 11.05.2009, 00:00
Alexandru Andrieş
De 30 de ani, umple sălile de spectacol cu o reţetă simplă: cîntece de viaţă, construite ingenios de arhitectul din el, şi glumele cu publicul. Pe 11 mai, la cinema Patria, Alexandru Andrieş şi impresarul lui, Aurel Mitran, vă dau întîlnire cu “Craii de Curtea veche”.

Prin ’80, cînd o întreagă generaţie îl asculta la pick-up, ca şi pe Vali Sterian sau Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş cînta despre lucruri care deranjau conducerea sau erau interzise. De la revoluţie încoace, nu i-au scăpat nici miturile ori obsesiile românilor: Dracula, Bingo, “producţia de pruni”, “caşcaval”, Andreea Marin, “Gigi plin de bani”, “Garda financiară”. Nici dragostea n-a fost uitată, iar în cinstea ei Andrieş a scris poate cea mai emoţionantă melodie despre amorul uitat, “Cea mai frumoasă zi”.

Stand-up artist

Umorul este o constantă a pieselor lui Andrieş, îndulcind ironiile şi aluziile, fără a deranja prea mult. Acelaşi umor l-am întîlnit şi la unul dintre concertele lui. Nici n-a apucat bine să cînte primul vers din cîntecul “Am pneumonie”, că din sală s-a auzit un chiuit de bucurie, semn că publicul recunoaşte melodia. Andrieş a replicat: “Nu ştiu cine a ţipat, dar precis e doctor, că numai ăştia se bucură” (cînd eşti bolnav, n.r.). Evident, a urmat un rîs general. E incredibil ce pot face un om şi chitara lui pe o scenă goală. Şi o fac de 30 de ani! Andrieş atrage şi publicul optzecist, dar şi generaţia imediat următoare, care de-abia acum îl descoperă. Din acest punct de vedere, poate cei mai norocoşi tineri sînt studenţii lui de la Institutul de arhitectură “Ion Mincu”, unde Andrieş a schimbat locul din amfiteatru (în ‘80) cu locul de la catedră.

Muza lui stă la bloc

Ni l-am putea imagina pe Alexandru Andrieş – pentru care televizorul nu reprezintă o tentaţie şi care colecţionează, pe lîngă piese rămase needitate, filme, cărţi şi, evident, muzică – compunînd într-o curte din spatele casei. Poveşti! Andrieş e locatar de bloc: “Lumea are o imagine total deformată de literatura romantică, cum că artistul stă în mijlocul naturii şi că inspiraţia vine de la muştele care zboară în jur. E o chestie falsă”. Desigur, vizitele făcute unei mătuşi din SUA au devenit pretextul multor cîntece de-ale sale, iar Andrieş încă mai exersează aceste “vizite de lucru”.

Alte culori

Tot de exerciţiul artistic ţin şi cele trei volume publicate, dar şi picturile şi schiţele semnate de el – tot atîtea puncte în comun pe care le are cu actorul Horaţiu Mălăele. “Ne ştim de multă vreme. Ne-am cunoscut într-un avion, înainte de ‘89. Pe vremea aceea, nu ştiam că şi el desenează şi i-am făcut o schiţă. El, în acelaşi timp, mi-a făcut şi el una. Cînd am coborît din avion, am vrut să-i fac o surpriză, dar surpriza am avut-o eu, cînd mi-a dat schiţa lui, pe care o am şi acum”. Iată de ce nu e întîmplătoare colaborarea celor doi pentru filmul “Nunta mută”, regizat de Horaţiu Mălăele şi cu o coloană sonoră semnată Alexandru Andrieş. Un alt prieten bun, căruia i-a realizat grafic mai multe coperte de album, este Nicu Alifantis. Asupra unui singur lucru nu au căzut pînă acum de-acord: “Diferenţa dintre noi este că el e căsătorit, în rest avem o relaţie foarte bună”.