Alin Pascal a câştigat finala “Te cunosc de undeva!”: “Este extraordinar! Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine”

De: Cristiana Trifu / 18.12.2017, 10:46
Alin Pascal a câştigat finala “Te cunosc de undeva!”: “Este extraordinar! Acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine”
Alin Pascal a câştigat, sâmbătă seara, cel de-al 12-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, cu o spectaculoasă transformare în Duhul lămpii, din musicalul “Aladdin”.

“Sincer, nu m-am aşteptat să câştig, având în vedere că e pentru prima dată când particip la un astfel de show. Este extraordinar! Faptul că am câştigat acest premiu înseamnă foarte mult pentru mine. Mai ales că eu n-am câştigat niciodată nimic”, spune Alin, emoţionat.

Prin participarea sa la “Te cunosc de undeva!”, Alin Pascal spune că a acumulat o experienţă fantastică. “Toată emoţia aia pe care o aveam când coboram treptele transformat în diferite personaje şi toată munca din spatele fiecărui personaj mi-au dat mare încredere în mine şi în felul de a mă exprima artistic. Aş vrea să le mulţumesc producătorilor, juraţilor şi celor implicaţi în acest proiect, pentru că mi-au dat şansa să particip. De asemenea, le mulţumesc celor de la machiaj, hairstyle şi costume, cu toţii sunt profesionişti până în măduva oaselor. Cu toţii sunt o echipă cum nu am mai întâlnit. Şi mai vreau să le mulţumesc colegilor de la canapea cu care, sper eu, am legat prietenii pe viaţă”, mai spune acesta.

Pe locurile următoare s-au situat ceilalti patru finalisti ai sezonului: Cezar Ouatu, cu o transformare în rău-famatul Jocker, din “Batman”, Julie Mayaya, care a dat viaţă unui personaj dintr-un musical inegalabil al anilor ‘80, Maybelle din „Hairspray”, Adriana Trandafir care a întruchipat-o pe Tanya, din celebrul musical “Mamma Mia”, şi Lidia Buble, care a fost Cruella De Vil, personajul negativ principal din „101 Dalmaţieni”.

Punctele pentru transformările speciale ale celor cinci finalişti au fost oferite atât de juraţii Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits şi Aurelian Temişan, cât şi de nefinaliştii acestui sezon, Ramona Bădescu, Anisia Gafton, CRBL şi Sebastian Muntean.
Momentele speciale ale finalei prezentate de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi au fost susţinute de Pepe, invitatul permanent al acestui sezon, de baletul emisiunii condus de Furnica, dar şi de nefinaliştii acestui sezon, Ramona Bădescu, Anisia Gafton, CRBL şi Sebastian Muntean care, alături de invitaţii galei, Florin Ristei şi FreeStay, au interpretat câteva dintre cele mai frumoase cântece de iarnă.