Alina Sorescu a înregistrat un album de colinde! Le va cânta în premieră în acest weekend!

Apropo.ro / 15.12.2012, 05:00
Alina Sorescu a înregistrat un album de colinde! Le va cânta în premieră în acest weekend!
Alina Sorescu lansează, alături de elevii săi de la Atelierul de Muzică şi Prestanţă Scenică, primul său un album de colinde, “Mersi, Moş Crăciun!”.

Artista a înregistrat 11 melodii special pentru perioada sărbătorilor de iarnă şi le va interpreta în premieră în aceast weekend. Mai exact, duminică, 16 decembrie, orele 17.00, în cadrul unui spectacol organizat lângă patinoarul din incinta AFI Palace Cotroceni.
Acolo vor fi prezenţi şi elevii săi de la Atelierul de Muzică şi Prestanţă Scenică, alături de care le va cânta celor prezenţi în mall noile melodii de Crăciun.
„Mersi, Mos Craciun” este un album mult dorit şi muncit pe parcursul a câteva luni. Este primul meu CD de colinde de care sunt foarte mândră. Albumul include 11 cântece de iarnă, în frunte cu ‘Mersi, Moş Crăciun’, melodia pe care am lansat-o anul trecut şi pentru care am şi filmat un videoclip.

Alina Sorescu
Pe noul album sunt incluse şi melodii din repertoriul tradiţional şi internaţional, toate cu versuri noi, în limba română, redând astfel felul în care noi aşteptăm Crăciunul. Ultima piesă de pe album este varianta mea pentru cunoscutul cântec „Silent Night”, devenit pe album „Pruncul Cel Sfânt S-a născut”.
Am încercat să îmi pun asupra lui propria-mi amprentă interpretativă, iar ceea ce a ieşit este un cântec foarte sensibil şi emoţionant. Am colaborat pentru acest album cu Andrei Tudor, Xenti Runceanu şi Andreea Andrei, cărora, odată cu înregistrările pentru acest album, le-am adus iarna mult mai devreme în case şi în gând. De altfel, cu toţii am fost cuminţi, prevăzători, ne-am făcut sania din timpul verii, aşa că puteţi acum să vă pregătiţi de Crăciun ascultându-ne!”, declară Alina Sorescu.