Alina Sorescu cântă la Disney Junior

De: Nicoleta Nicolae / 11.04.2016, 13:43
Alina Sorescu cântă la Disney Junior
Alina Sorescu interpretează o piesă din noul serial „Garda Felină” ce se lansează la Disney Junior pe 18 aprilie la 19:30.

Vedeta a filmat un videoclip special pentru această piesă. Melodia va fi inclusă în episodul ce are premiera pe 24 aprilie, la 19:30.

Seria animată „Garda Felină” continuă povestea lungmetrajului realizat de Disney, ”Regele Leu” urmărind aventurile lui Kion, al doilea pui al lui Simba şi Nala, care este însoţit de un grup diversificat de prieteni, după ce aceştia îşi unesc forţele pentru a proteja Regatul Luminii. Povestea lui Kion şi a prietenilor lui ne-a fost prezentată pentru prima dată în filmul de televiziune ”Garda Felină: Întoarcerea” difuzat în premieră la Disney Junior Romania în luna martie. Serialul se difuzează în fiecare zi de la ora 19:30 şi în reluare la orele 11:25, 14:15 şi 17:15.  

„Am participat cu mare drag la acest proiect şi mi s-au aprins multe amintiri legate de filmul Regele Leu, acesta fiind primul film animat pe care l-am văzut în copilărie într-o sală de cinema. Abia aştept ca şi micuţele mele să descopere poveştile şi personajele din Garda Felină şi mai cu seamă pe Fuli, ghepardul a cărei piesă o interpretez în limba romana,” a afirmat Alina Sorescu.