Alzheimer, detectata printr-un test oftalmologic

Apropo.ro / 25.07.2006, 13:20
Alzheimer, detectata printr-un test oftalmologic
Maladia Alzheimer ar putea fi detectata în stadiu incipient printr-un simplu test oftalmologic, similar celui pentru detectarea hipertensiunii arteriale sau a diabetului, este concluzia unui studiu aparut în Statele Unite, informeaza BBC News Online. Testul, dezvoltat de echipa de

Maladia Alzheimer ar putea fi detectata în stadiu incipient printr-un simplu test oftalmologic, similar celui pentru detectarea hipertensiunii arteriale sau a diabetului, este concluzia unui studiu aparut în Statele Unite, informeaza BBC News Online.

Testul, dezvoltat de echipa de cercetatori condusa de profesorul Lee Goldstein, de spitalul Brigham and Women din Boston, utilizeaza o metoda non invaziva, un laser care studiaza cristalinul ochiului.

Laserul verifica existența unor depozite de beta-amiloide, niște proteine care se gasesc în creierul persoanelor bolnave de Alzheimer. Depozitele seamana cu cataracta comuna, dar au o compoziție diferita.

Procedura a funcționat în cadrul testelor de laborator realizate pe șoareci. Dispozitivul a indicat corect prezența proteinei în cazul șoarecilor bolnavi de Alzheimer.

Cercetatorii au indicat ca studiile trebuie aprofundate pentru a se stabili ce cantitate din aceasta proteina are legatura cu dezvoltarea demenței.

Goldstein este de parere ca testul poate fi utilizat pentru detectarea în faze incipiente a maladiei cât și pentru monitorizarea modului în care pacienții raspund la tratament.

În prezent nu exista teste simple prin care sa se diagnosticheze demența, aceasta boala putând fi confirmata numai în timpul unei examinari a creierului post-mortem.

Mediafax