Amalia Enache şi Mircea Solcanu vă aşteaptă pe covorul roşu

Amalia Enache: „Sunt câteva ore de intervievat zeci de personalităţi”

– Ce are special, din punctul tău de vedere, această ediţie a Premiilor Gopo?

Cred că e o competiţie strânsă la multe categorii, sunt extrem de curioasă cum va prezenta Mihai Bobonete Gala şi abia aştept să văd ce premii se acordă filmului românesc autohton, pentru că mie mi se pare foarte important pentru noul val al cinematografiei să fie cât mai cunoscut şi văzut de publicul român. Cred că Premiile Gopo contribuie la o mai bună vizibilitate pentru filmul românesc, dincolo de orice altă discuţie.

– Ai văzut filmele? Care ţi-a plăcut cel mai mult?

Mie mi s-a părut excepţional „Toată lumea din familia noastră”, dar şi „Despre oameni şi melci” mi-a plăcut mult. Personal, regret retragerea de către Cristian Mungiu a filmului său, „După dealuri”. Asta ca spectatoare şi admiratoare a filmului şi regizorului.

– Pe cine vezi plecând cu marele premiu?

Eu n-am văzut din păcate „Visul lui Adalbert” şi asta e o problemă când vine vorba de pronosticuri. Din ce-am văzut, cred că lupta se va da între „Toată lumea din familia noastră” şi „Despre oameni şi melci”.

– Cum vei fi îmbrăcată?

În rochie lungă de gală, de la Parlor.

– Nu eşti pentru prima oară pe covorul roşu. Mai ai emoţii?

Pentru al treilea an consecutiv fac, în tandem cu Mircea Solcanu, interviurile la cald, la sosirea actorilor şi regizorilor pe covorul roşu. E un maraton, sunt câteva ore de intervievat zeci de personalităţi din lumea filmului şi pentru fiecare am doar câteva minute în care îmi doresc să prind esenţa. E important să fiu pregătită şi concentrată. Emoţii sunt de fiecare dată, dar nu să tremur, ci exact cât să-mi dea o energie bună. Mi-l voi aminti mereu pe domnul Victor Rebengiuc la interviul de covor roşu la Premiile Gopo, pentru momentul creat de domnia sa şi frumoasa emoţie pe care am avut-o atunci, la fel cum îmi amintesc cât de bucuroasă am fost să vorbesc cu Tamara Buciuceanu Botez, pentru că o plac mult. Un alt fel de emoţii am când vorbesc cu regizorii, cărora cel mai adesea e evident că nu le place să dea genul ăsta de interviuri, pe repede-înainte şi mă străduiesc să-i bag într-o stare care să-i facă mai vorbăreţi. Aşa că am o gamă largă de emoţii.

Mioara Tronaru