Ambasada Rusiei de la Kiev, luată cu asalt de sute de protestatari!

Redacția / 15.06.2014, 12:00
Ambasada Rusiei de la Kiev, luată cu asalt de sute de protestatari!
Aproximativ 300 de persoane au protestat aseară în fața Ambasadei Rusiei de la Kiev, reușind să dea jos steagul rus de pe clădire, să răstoarne mașini și să spargă mai multe geamuri ale reprezentanței, relatează agenția Itar-Tass.

Protestatarii au afirmat că vor trimite acest steag rus militarilor ucraineni care participă la operațiunea antiteroristă din estul țării. Ei au arborat pe gardul ambasadei steagul Ucrainei.

Ambasadorul Rusiei la Kiev, Mihail Zurabov, a declarat că manifestanții intenționează să transmită o petiție cu cerințele lor.

„Știm că în curând reprezentanții protestatarilor vor transmite ambasadei o petiție cu cerințele lor, adresată conducerii politice a Rusiei. Ei promit că după aceasta vor înceta protestele”, a declarat Zurabov, citat de postul de televiziune Rossia 1.

De asemeneea, Zurabov a afirmat că în scurt timp la ambasadă urmează să sosească ministrul ucrainean de Interne.

„Am discutat cu șeful serviciilor speciale ucrainene (SBU) și cu reprezentanți ai Ministerului ucrainean de Interne. Ei ne-au asigurat că ministrul de Interne va încerca să calmeze situația”, a adăugat ambasadorul rus.

Citește mai multe pe Mediafax.ro!