Americanii cred că Statele Unite trebuie să se implice mai puțin în afacerile mondiale

De: Marian Andrei / 01.05.2014, 18:00
Americanii cred că Statele Unite trebuie să se implice mai puțin în afacerile mondiale
Ponderea americanilor care doresc implicarea țării lor în afacerile mondiale a scăzut dramatic, față de perioada de după atentatele din 11 septembrie 2001.

Într-un recent sondaj realizat pentru NBC News/Wall Street Journal, 47% dintre cei intervievați au declarat că Statele Unite ar trebui să își reducă activitatea în domeniul afacerilor externe, față de 19% care au afirmat că țara ar trebui să fie mai activă. Trei din zece respondenți au declarat că nivelul actual este unul corect.

Spre comparație, după atacurile din 11 septembrie 2001, aproape patru din zece americani afirmau că vor să vadă un angajament mai mare al țării lor la nivel mondial și doar 14% considerau că aceasta ar trebui să fie mai puțin activă.

Strategia de politică externă a președintelui Obama, a cărui ascensiune la președinție a fost construită parțial în jurul opoziției față de războiul din Irak, este aprobată acum de doar 38% dintre cei intervievați, ceea ce constituie un minim record. Alți 53% dintre intervievați o dezaprobă, iar 9 % susțin că nu sunt siguri.

Interviul a fost realizat pe un eșantion de 1.000 de adulți, în perioada 23-27 aprilie 2014.