Ana Maria Gheorghe, detalii despre nuntă!

Apropo.ro / 31.07.2012, 11:30
Ana Maria Gheorghe, detalii despre nuntă!
Cu Ana Maria Gheorghe, aţi făcut cunoştiinţă în anul 2005 când a fost coprezentatoarea emisiunii “Bune şi nebune”. A jucat apoi în serialul “La serviciu”, de la PRO TV, apoi a încercat ipostaza de asistentă a Mihaelei Tatu la emisiunea “De 3X Femeie”, iar de câţiva ani Ana Maria prezenta “Vremea de ACASĂ”.

Intre timp, a bătut palma cu Antena 1, iar din15 iulie e „responsabilă” tot cu rubrica Meteo la Antena 1. După schimbările din plan profesional, au urmat unele şI pe plan personal. Intre timp, Ana Maria s-a căsătorit şI se gândeşte serios să devină mămică.

– Ana, de când prezinţi rubrica Meteo de la Antena 1?
Am început colaborarea cu Antena 1 în data de 15 Iulie.

– De ce ai plecat de la ACASĂ?
Proiectul ” Vremea de Acasă” pe care l-am prezentat timp de 4 ani s-a terminat şi astfel s-a încheiat şi colaborarea mea cu Acasă Tv.

– Cum suporţi canicula şi cum te fereşti de ea?
Nu mă număr printre persoanele care iubesc căldura, încerc pe cât posibil să urmez recomandările specialiştilor, să evit expunerea la soare în intervalul orar 11-17 şi mă hidratez cât mai mult.

Ana Maria Gheorghe– Care e cel mai bun remediu folosit de tine pentru căldură?
Pentru a scăpa de zăpuşeala din oraş şi de betoanele încinse, un „remediu ” este zona montană.

– Cum stai cu telenovelele? Ai mai primit propuneri în acest sens?
Nu am mai primit nici o propunere de colaborare în telenovele sau seriale tv.

– Vrei din nou în Playboy? Ai mai poza goală?
Am participat la Miss Playboy România 2005, dar nu am apărut în niciun pictorial pentru revistă, nu am pozat niciodată goală şi nu intenţionez să o fac.

„Ne dorim foarte mult să apară şi copiii!”

– Cu dragostea cum stai?
Din noiembrie 2011 am soţ şi ne dorim foarte mult să apară şi copiii.

– Ce destinaţie de vacanţă ai ales pentru această vară?
De vacanţa de vară ne vom bucura în septembrie, pentru că atât eu, cat şi soţul meu avem un program foarte încărcat. Nu am ales încă destinaţia. Pana atunci însă, toate weekend-urile libere le petrecem departe de Bucureşti.

Dana Popa