Anamaria Ferentz vrea un duet cu Marc Anthony

Apropo.ro / 27.11.2012, 11:20
Anamaria Ferentz vrea un duet cu Marc Anthony
După coşmarul provocat de uraganul Sandy, Anamaria Ferentz s-a gândit să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în România, alături de familie. Pentru cine nu ştie, domnişoara Ferentz s-a mutat în America în 2010. In tot acest timp, a călătorit, s-a distrat, a şi cântat, a cunoscut mulţi oameni, printre care şi câteva vedete de la Hollywood, iar acum vine să ne împărtăşească câteva detalii despre viaţa din America şi planurile ei cu muzica.

– Ana, ai revenit în ţară. Cât stai şi ce faci în perioada asta?
Am venit în ţară special pentru a fi cu familia de sărbători, dar şi pentru concertele pe care le am de Revelion! Ar fi trebuit să vin pe 29 noiembrie, dar am plecat mai devreme din cauza uraganului. M-am speriat foarte tare, încă mai am coşmaruri. In casa în care stăteam nu a fost lumină, gaz metan, apă caldă o săptămână… Noroc cu prietenul meu cel mai bun care m-a luat să stau la el în apartament până am venit în România. Au fost zile incerte, de coşmar, într-un oraş blocat din multe puncte de vedere… Aşa că mi-am cumpărat alt bilet de avion şi am venit neanunţată. După doi ani în care am făcut Crăciunul printre străini, atât de departe de familie, singura dorinţă pe care am avut-o la Moş Crăciun anul acesta a fost să pot petrece sărbătorile sfinte lângă ai mei! Şi uite că mi s-a îndeplinit în avans!

Anamaria Ferentz

– Cum e viaţa pentru tine în America? Cum decurge programul tău acolo, ce faci mai exact, cu ce te ocupi?
Stau în America, mai exact la NY, din septembrie 2010. Am fost mai mult în vacanţă, am fost norocoasă din punctul acesta de vedere…nu am simţit greul de început pe care îl simt în general imigranţii… Am avut noroc să văd doar partea frumoasă a locurilor şi a vieţii de acolo; şi asta datorită bunului meu înger păzitor, prietenul meu extraordinar de acolo, Amedeo, care având propria experienţă de început în America, şi-a dorit ca eu să nu mă chinui cum au făcut-o majoritatea şi cât a putut a fost alături de mine, necondiţionat.
In rest, am călătorit cât am putut, având concerte în multe state din America. Am cântat la festivaluri şi evenimente private pentru comunităţile româneşti din NY, Chicago, Maryland, Washington DC, Detroit, Atlanta, Pennsylvania…
Cu aceste ocazii am vizitat locuri superbe şi am cunoscut oameni minunaţi şi adevăraţi prieteni pe viaţă. De aceea, mă consider un om norocos!!!
Am muncit şi ca agent imobiliar, după ce am făcut şcoala şi mi-am luat licenţa în domeniu. Dar înainte de asta am şi fost hostess la câteva evenimente, ţinând locul unei colege de la şcoală. A fost o experienţă interesantă. Intotdeauna mi-am dorit să văd cum este şi în pielea altor personaje. Recunosc, îmi place mai mult personajul meu… In NY am o viaţă echilibrată, practic mai mult sport decât în România, sunt mult mai atentă la alimentaţie, asta şi din cauza mâncărurilor pe care le au ei…Eu prefer tot bucătăria mediteraneană şi mai nou am renunţat să mai mănânc peşte.

Anamaria Ferentz

– Continui şi studiile sau te preocupă doar lansarea unui album în America?
Am mers la şcoală să-mi perfecţionez engleza şi în ciuda sfaturilor profesorilor 90% din timp am vorbit numai română, deoarece majoritatea cunoştinţelor şi prietenilor din America sunt români.:))
Noroc cu radio şi TV-ul, aşa mai ascultam şi eu engleză! Am piese noi făcute în America, în studiouri din New York şi Atlanta, piese pe care le voi prezenta şi aici în emisiuni TV şi spectacole. Mai am şi o melodie special pentru Crăciun: ” Kiss Me, It’s Christmas”, la care am şi videoclip realizat la NY. Piesele vor face parte de pe un album pe care îl voi lansa şi aici dar şi în America.
Marea mea dorinţă este să lansez şi în America, dar şi în România un nou album. Pentru ambele ţări însă am şi proiecte diferite.

– Cu cine ţi-ai dori să colaborezi, muzical vorbind, din Statele Unite? Cu ce mare artist sau cântăreaţă de acolo?

Mi-aş dori să colaborez cu Eminem, Pitbull, Akon, Sean Paul, Marc Antoni.

Anamaria Ferentz

– Ştiu că în America poţi da nas în nas la tot pasul cu diverşi actori celebrii. Pe cine ai avut ocazia să întâlneşti şi să cunoşti până acum?
Dintre artişti, actori, am cunoscut pe Susan Sarandon, Keanu Reeves, Marc Antoni …plus fotografi celebri: Mick Rock, Roberto Rabanne…..si pe stradă sau în restaurante am văzut mai mulţi actori: Chris Rock, Anne Hathaway, Wayne Knight din „Seinfeld” şi alţii.

– Dar cu vedete de la noi te-ai întâlnit? Cine te vizitează cel mai des din ţară şi cu cine ai rămas în relaţii bune?
Am rămas în relaţii foarte bune cu toţi prietenii mei din ţară. Din păcate singurii care m-au vizitat sunt Daniel Robu şi iubita lui, restul încă nu…Eu tot aştept şi le spun că sunt un ghid foarte bun!
M-am întâlnit întâmplător cu Anemona, Monica Bârlădeanu, Vlad Ivanov şi alţi actori care au venit la festivalul filmului în NY.

– Acum ai o relaţie? Cum eşti emoţional?
In prezent nu sunt implicată în nicio relaţie sentimentală, nu este momentul! Nu că nu mi-aş dori, ci pentru că viaţa uneori îţi dă câte o lecţie din care înveţi că nu ştii nimic despre tine şi că eşti prea naiv în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi…aşa că mai bine stai privitor o perioadă. E mai înţelept aşa. Eu încă mai cred în Moş Crăciun.

Anamaria Ferentz

– Ce calităţi ar trebui să aibă bărbatul care îşi doreşte să te cucerească?
Sinceritatea ar fi cea mai importantă calitate a bărbatului care şi-ar dori să mă cucerească! Educaţia şi bunătatea ar fi următoarele calităţi pe listă, apoi chimia îşi va spune cuvântul!

– Nu-ti doreşti să-ţi formezi o familie, să ai un copil?
Imi doresc mult familie, copii dar, nu a fost să fie…deocamdată! 🙂

– Ce pui acum pe primul plan: cariera sau viaţa de familie?
Acum este cariera pe primul plan deoarece nu am încă o familie a mea, copii, soţ, dar sunt sigură ca rolurile se vor inversa. Eu pun întotdeauna familia pe primul loc!!!

Anamaria Ferentz

– La ce tratamente sofisticate de beauty ai apelat în America? Cum te întreţii?
Mi-am aruncat toate cosmeticele care aveau ingrediente periculoase, indiferent de brand-ul lor celebru şi de suma dată cu care le-am cumpărat. Mi-am cumpărat toate cosmeticele de la Whole Foods, un magazin celebru în America numai cu produse organice (alimentare sau cosmetice). Am păstrat doar câteva produse de machiaj care nu prezentau pericol pentru sanatate.
Nici cu ojă nu mă dau de 2 luni şi jumătate iar parfumul, care conţine 250 chimicale, îl dau doar pe haine…Incerc să mănânc sănătos dar şi să trăiesc sănătos! Degeaba mâncăm ce credem că este mai organic dacă introducem în organism atâtea chimicale prin toate produsele cosmetice.
Fac masaj destul de des, iar la acest capitol îi duc dorul maseozei mele din România, Giovana, deoarece rar întâlnesc pe cineva atât de bun ca ea. Când revin în ţară o caut de fiecare dată.

Anamaria Ferentz

– Ce îţi lipseşte cel mai mult din ţară când eşti peste ocean?
Când sunt plecată cel mai mult îmi lipseste familia! Ei sunt sufletul meu!

Dana Popa

Foto: Arhivă personală