Anda Adam în varianta Nicki Minaj: „Mă simt ca la 5 ani” (Poze)

De: Mia Nicolescu / 16.03.2013, 11:30
Anda Adam a suferit o transformare de senzație! Artista a adoptat un stil pop-wave ce amintește de non-conformista Nicki Minaj.

Anda Adam a adoptat un stil pop-wave ce amintește de non-conformista Nicki Minaj: părul ondulat, suvițe roz, machiaj puternic, în culori vii, gene supradimensionate, haine și accesorii în culori puternice.

Tematica pictorialului găzduit de revista Bfresh a impresionat-o pe solistă, catalogând-o drept o provocare ușor de îndeplinit.

Mă identific cu personajul propus de voi, pentru că sufletul meu este un suflet de copil. Mă simt ca la 5 ani”, a mărturisit Anda în timpul ședinței foto.

Anda Adam a îmbrăcat rochițe tip baby doll, fuste din voal, bustiere provocatoare, tricouri cu imprimeuri inspirate din desene animate, pantofi sport roz cu buline, precum și o coroană aurită demnă de o adevărată prințesă pop autohtonă.

GALERIE FOTO

Anda Adam

Fiecare ipostaza i-a pus în evidență trupul tonifiat, rodul a unui stil de viață sănătos pe care îl are încă din perioada adolescenței.

„Mi-a plăcut sportul de când mă știu, am și fost educată așa. Tatăl meu a fost antrenorul echipei Steaua de înot și încă de la 5 ani îl însoțeam la bazin. Am început cu înotul și gimnastica, apoi cu puțin handbal și m-am apucat serios de fitness pe la 16-17 ani”, spunse artista.

Anda Adam a dezvăluit și cum își menține silueta: „Am trei perioade pe an de definire când regimul alimentar e foarte strict. Mă axez pe genul de regim proteic fără carbohidrați, apoi scot carnea din alimentație și mă axez doar pe salate și câteva fructe. Din alimentația mea nu lipsesc ouă de prepeliță dimineața, salate și legume. Concertele pe care le susțin sunt și ele destul de solicitante pentru că fac mișcare foarte multă. Am coregrafii pentru fiecare piesă, sincroane și mă solicită ca și un program de cardio. Chiar dacă sunt în deplasare în anumite orașe, atunci când îmi permite și timpul, fug la sală înainte de concert.

Anda Adam

Anda Adam se descrie ca o fire independentă care deține frâiele vieții sale profesionale și personale.

Susține că în prezent se dedică aproape exclusiv carierei, însă îl și așteaptă pe „acel cineva” care să îi devină jumătate.

„Anda a fost și este independentă! Voi rămâne aceeași persoană care am fost până acum, doar că am să mă dedic și mai mult carierei mele. În ceea ce privește viața mea personală, nu îmi pot face planuri, pentru că lucrurile se vor întâmpla dupa cum vrea Bunul Dumnezeu. Ce știu sigur este că există cineva acolo, undeva, exact pentru sufletul meu…”, a mai spus Anda Adam.