Anda Adam, primită cu iasomie şi ceaiuri arabeşti în Liban şi Tunisia

Apropo.ro / 15.03.2013, 10:00
Anda Adam, primită cu iasomie şi ceaiuri arabeşti în Liban şi Tunisia
Anda Adam îşi va petrece sfârşitul de săptămână în Liban şi Tunisia, urmând să fie primită de localnici ca un adevărat star internaţional. Artista a fost invitată să susţină un concert la Beirut, în această seară, oraşul unde, anul trecut, a cântat pe scenă NRJ Tour, în faţa a peste 30.000 de oameni.

Succesul pieselor sale, în mod special a propriei compoziţii, „Can You Fell Love”, interpretată alături de DJ-ul portughez Kourosh Tazmini, a transformat-o într-un artist foarte cerut în Liban.
Astfel se face că Anda va reveni în ţară din Orientul Apropiat, pentru un spectacol plin de energie. Organizatorii s-au pregătit ca la carte, aşteptând-o pe solista din România cu limuzină la aeroport, cu flori albe şi o selecţie de ceaiuri orientale, preferatele ei.
După concertul de la Beirut, Anda Adam va lua avionul şi va ajunge în Tunsia, acolo unde, mâine seară, va urca pe scena celui mai renumit festival muzical din nordul Africii, Tunisia Music Awards.

Anda Adam

Artista este nominalizata de patru ori cu piesa „Can You Fell Love”, cea care s-a aflat anul trecut în topurile din nu mai puţin de 15 ţări, din America de Sud, Africa, Europa şi Asia. Anda Adam este nominalizata la categoriile „Best New Single”, „Best New Artist”, „Best Video”, „Best Composition”.
Pe scenă marelui eveniment vor cânta, alături de Anda Adam, artişti internaţionali precum Adele, David Guetta şi Don Omar.
Anda Adam va beneficia şi în Tunisia de un tratament special. Va fi cazată la un hotel de lux, iar organizatorii o vor răsfăţa cu ghirlande de iasomie, simbolul naţional al Tunisiei.
Artista se bucura în prezent de un mare succes cu noua ei piesă, „Amo”, prezenta în topurile tuturor radiourilor naţionale.