Andreea Marin Bănică a inventat body-ul extensibil

Apropo.ro / 15.10.2009, 13:40
Andreea Marin Bănică a inventat body-ul extensibil
Andreea Marin Bănică a fost invitată, marţi seară, la rubrica mondenă a emisiunii “6! Vine presa” de pe B1.

Pe data de 1 decembrie, Andreea Marin Bănică urmează să lanseze,
împreună cu Irina Schrotter, brandul „Violet by Andreea Marin”, o
linie de îmbrăcăminte pentru bebeluşi, care va cuprinde body-ul
extensibil şi hăinuţe pentru botez. Body-ul extensibil, idee care
îi aparţine în exclusivitate Andreei, este o noutate absolută pe
piaţă şi a fost deja înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii
şi Mărci. Roxana Iliescu a fost prima care a intrat, în direct, în
posesia unui astfel de costum pentru micuţa ei.

Pentru a evita eventualele comparaţii cu Mihaela Rădulescu, care,
în această vară, a demarat o afacere tot în acest domeniu, Andreea
Marin a ţinut să precizeze că proiectul ei datează de mai bine de
un an.

Tot în cadrul rubricii mondene, vedeta a povestit despre
cartea ei – „Preţuieşte viaţa!” – care ne reaminteşte cum să trăim
frumos, despre Gala Scheherazade de pe data de 17 octombrie sau
despre Violeta. Micuţa de nici doi ani vorbeşte deja fluent limba
română şi chiar „rupe” câteva cuvinte în engleză, rod al
meditaţiilor pe care le are de două ori pe săptămână.