Andreea Marin Bănică este invitată la ”Bebe magia”

De: Cătălina Matei / 14.10.2010, 13:46
Andreea Marin Bănică este invitată la ”Bebe magia”
De sâmbătă, la TVR 1, telespectatorii care doresc să afle informaţii utile despre tot ce presupune relaţia părinte – copil, au o nouă emisiune: ”Bebe magia”. Prima mămică vedetă invitată este Andreea Marin Bănică.

andreea marinPremiată anul acesta la
Salonul Internaţional de Invenţii (Geneva)
, pentru că a
îmbunătăţit piesa vestimentară de bază a sugarilor, body-ul
extensibil, Andreea îşi va pune în practică ideea. Alături de
prezentatoarea Camelia Csiki, Andreea se va juca şi-i va îmbrăca pe
bebeluşii invitaţi la Bebe magia: Adelina (5 luni), Medeea (1 ani
şi jumătate), Albert (1 ani şi trei luni) şi Crina (11 luni).

În emisiunea de la TVR
1
se mai regăsesc rubrici precum: Mic, dar şic (moda
pentru bebeluşi), Bebe horoscop (astrologul Mariana Cojocaru
prezintă horoscopul copiilor născuţi în 2010), Însărcinată, dar
elegantă (moda pentru femeile însărcinate).
Mămica-gazdă Camelia Csiki are şi ea un băieţel de un an şi şase
luni, Toma. Jurnalista va împăratăşi câteva dintre experienţele ei
amuzante, dar va şi învăţa, alături de telespectatoarele şi
specialiştii invitaţi la Bebe magia, cum să devină un părinte cât
mai bun.