ANM: Cod portocaliu de caniculă, temperaturi de până la 40 de grade Celsius

Apropo.ro / 29.07.2013, 08:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică de cod portocaliu de caniculă valabilă pentru mai multe orașe din țară.

Luni 29 iulie, vremea se va menține caniculară în sudul, vestul și local în centrul țării. În aceste regiuni temperaturile maxime vor înregistra valori de 36….38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 al disconfortului termic.

vremea

Tot luni, 29 iulie, canicula se va intensifica în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 39…40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

vremea.apropo.ro

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro

Marți, 30 iulie

Valul de căldură va persista marți în sudul și sud-estul țării. Temperaturile maxime vor înregistra valori de 36….38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.

Marți 30 iulie în județele Olt, Teleorman și Giurgiu canicula se va intensifica, iar temperaturile maxime vor atinge 39…40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

vremea

NOTĂ‚ ANM : Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat. Îndeosebi seara și noaptea vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, averse ce vor avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și se va semnala grindină.