Anna Lesko: “Prefer metodele naturiste”

De: Nicoleta Nicolae / 05.09.2012, 11:22
Anna Lesko: “Prefer metodele naturiste”
De curând, Anna s-a întors dintr-o vacanţă petrecută în Cuba şi Mexic, unde s-a bucurat din plin de plajele însorite scăldate de ape turcoaz.

Pentru a fi mereu sexy şi în formă, artista mărturiseşte că nu se abate de la câteva reguli esenţiale de frumuseţe: nu bea, nu fumează, face multă mişcare şi are grijă să aibă un somn odihnitor.

– La începutul anului ai fost în Thailanda pentru filmarea clipului „Go Crazy”. Ce trucuri de frumuseţe ai învăţat de acolo?
Am fost la filmări, nu am stat foarte mult să mă interesez de una, de alta, pot însă să-ţi spun că thailandezele şi thailandezii în general, beau mult ceai verde, ceea ce-i menţine tineri. Cu greu ghiceşti care ce vârstă are.

– In Thailanda masajul este folosit ca mijloc de tratament pentru diverse afecţiuni. Cât ai stat acolo ai experimentat masajul thailandez?
Bineînţeles. Mai mult pentru relaxare. Dormi atât de bine după un masaj thailandez… La thailandezi vorbim nu numai de artă cât şi de ştiinta masajului care se învaţă ani buni în şcoli respectabile. Pe termen lung şi făcut susţinut are efecte foarte bune pentru sănătate.

Anna Lesko– Spune-mi trei reguli obligatorii pentru frumuseţe, te rog.
Somn, consum de tutun si alcool spre zero şi multă mişcare. Astfel te simţi bine cu tine însăţi şi, mai ales, te simţi frumoasă. Restul sunt trucuri care te ajută să străluceşti pe termen scurt.

– Cum reuşeşti să fi mereu în formă. Care este secretul tău?
Sunt mereu în prize, cânt, dansez, am o mulţime de spectacole. Nu-mi permit vacanţe lungi sau perioade lungi de inactivitate.

– Dacă ar fi să mai schimbi ceva la tine, ce ar fi?
Mi-ar plăcea să fiu mai relaxată cu mine. Dar nu pot. Aşa sunt eu. Mereu găsesc ceva, cât de mic, ce pot să fac mai bine.

– Eşti dependentă de un produs cosmetic anume?
Nu. Prefer metodele naturiste care se schimbă în funcţie de anotimp. Combin procedeele naturiste cu cele mai noi apariţii în domeniu. Experimentez.

– Cât de des ţi se spune că eşti frumoasă?
Mai rar decât crezi. Lumea se fâstâceşte şi nu-mi prea spune acest lucru. Nici nu aştept aşa ceva. Frumuseţea nu există în sine, ea, după cum se spune, e în ochiul privitorului.

– Ce nu ai face niciodată pentru frumuseţe?
Niciodată să nu spui niciodată.

– Ce părere ai despre operaţiile estetice?
Foarte bună. E bine că există şi că lumea se poate folosi de ele pentru a se simţi bine în propria piele.

– Cine este idolul tău în materie de frumuseţe?
Mama.

– Crezi că femeile frumoase au mai mult succes?
Impactul vizual e primul deci, la prima vedere, da. După care acea frumuseţe trebuie să mai aiba şi ceva minte.

Anna Lesko– Cât de des faci sport?
Dacă repetiţiile pot fi considerate sport înseamnă că fac sport zilnic.

– Câţi bani investeşti lunar pentru frumuseţe?
E relativ şi nu-mi place să vorbesc despre bani.

– Unde te-ai răsfăţat la soare vara aceasta?
Pe plaje însorite scăldate de ape turcoaz… în Cuba şi Mexic.

Andreea Tufan