Anne Hathaway a fost abia a noua opțiune pentru filmul “The Devil Wears Prada”

De: Loredana Toma / 22.02.2021, 18:30
Anne Hathaway a fost abia a noua opțiune pentru filmul “The Devil Wears Prada”

Actrița Anne Hathaway a recunoscut că a fost abia a noua opțiune pentru filmul “Diavolul de îmbracă de la Prada/ The Devil Wears Prada”. Starul a făcut această mărturisire într-unul dintre episoadele show-ului “RuPaul’s Drag Race”, după ce a fost întrebată dacă a fost nevoită să se lupte pentru vreun rol până în prezent.

Hathaway a spus că nu i-a fost prea ușor, că a trebuit să se lupte pentru multe roluri, dar că nu se plânge. „Cât timp ai la dispoziție ca să-ți povestesc pentru câte roluri m-am luptat? Au fost multe, dar să vă zic ceva surprinzător: pentru rolul din ‘Diavolul se îmbracă de la Prada’ am fost cea de-a noua opțiune”, a spus actrița.

A apărut pe jumătate goală în fața prietenilor, de bucurie că a primit rolul

Potrivit unui articol din Variety apărut în 2016, se dorea un nume deja important pentru rolul lui Andy Sachs și, inițial, în cărți era Rachel McAdams după ce avusese succes cu rolul din filmele “The Notebook” si  “Mean Girls, însă aceasta a refuzat în repetate rânduri acest rol, pentru că nu voia o apariție „mainstream”. În 2007, McAdams a declarat pentru revista Elle că “nu vrea roluri doar de dragul de a le avea și că vrea să fie pasionată de partitura aleasă”.

Hathaway a declarat pentru Variety că n-a trebuit să dea probă, ci “să aibă răbdare”, pentru că nu a fost prima opțiune. Își amintește că a primit telefon de la agentul său când era cu prietena ei și cu alți amici la ea acasa și tocmai își punea un tricou pe ea când a fost sunată. “Am ieșit pe jumătate dezbrăcată, țipând de bucurie că am obținut rolul”, a spus Hathaway.

Claire Danes și Juliette Lewis s-au mai numărat printre aspirantele la acest rol.

Actrița în vârstă de 38 de ani a primit un premiu Oscar pentru rolul din filmul „Les Miserables” (2012).

CITEȘTE ȘI: Anne Hathaway a primit cea mai buna veste 

Foto: Profimedia Images