Annihilator, un nou headliner confirmat pentru Maximum Rock Festival 2015

De: Nicoleta Nicolae / 17.12.2014, 09:26
Annihilator, un nou headliner confirmat pentru Maximum Rock Festival 2015
Dacă ieri a fost anunţat primul headliner la ediţia din 2015 a Maximum Rock Festival, astăzi a venit rândul unui alt headliner interesant.

Alături de Epica, vor urca pe scenă titanii de la Annihilator, formaţie care reprezintă al doilea headliner de la cel mai mare festival indoors din România şi evenimentul metal al toamnei la Bucureşti.

Trupa Annihilator a fost întemeiată în 1984, în Canada şi este cea mai bine cotată trupa canadiană a tuturor timpurilor, având peste 3 milioane de discuri vândute în toată lumea.

Primele două lansări ale grupului, „Alice in Hell” şi „Neverland” sunt considerate şi acum albume de căpătâi ale metalului mondial şi sunt privite cu reverenţă de fanii genului. Până acum, trupa a scos 14 materiale de studio, cel mai recent efort fiind „Feast”, care a apărut în august 2013.

Despre Annihilator, critica de specialitate nu are decât vorbe de bine iar fanii sunt dedicaţi grupului canadian că unui adevărat cult heavy-metal.

„Annihilator – nişte titani ai metalului greu – până în ziua de astăzi, sunt inegalabili”(Metal Hammer Germania)

„Annihilator deschideau concertul Judas Priest atunci când Pantera erau abia la început. Două formaţii masive dintre care, din fericire, încă avem Annihilator”(Decibel)

„Annihilator? Metal pur, aşa cum nu se mai face astăzi!” (Terrorizer)

Discografie:
     Alice în Hell (1989)
     Never, Neverland (1990)
     Set the World on Fire (1993)
     King of the Kill (1994)
     Refresh the Demon (1996)
     Remains (1997)
     Criteria for a Black Widow (1999)
     Carnival Diablos (2001)
     Waking the Fury (2002)
     All for You (2004)
     Schizo Deluxe (2005)
     Metal (2007)
     Annihilator (2010)
     Feast (2013)

Componenţa:
     Jeff Waters – chitară, voce, bas (1984–present)
     Dave Padden – voce, chitara (2003–present)
     Oscar Rangel – bas (2014–Present)
     Mike Harshaw – tobe (2012–Present)

În anul 2014, formaţia a împlinit 30 de ani de activitate, lucru sărbătorit printr-un turneu major, care va poposi şi în România, pe data de 17 octombrie 2015, în cadrul Maximum Rock Festival!

Evenimentul se afla la cea de-a treia ediţie indoors şi se conturează a fi un spectacol cu tradiţie, care aduce mereu cele mai relevante şi în vogă nume ale scenei rock/metal internaţionale în România. Mai mult decât atât, Maximum Rock Festival nu a neglijat niciodată industria locală, invitând formaţii autohtone să susţină recitaluri deosebite.

Maximum Rock Festival 2015 se va desfăşura în perioada 16 şi 17 octombrie, într-o locaţie ultra-centrala, care va fi anunţată în curând!

BILETE

Pentru ediţia din 2015 a festivalului s-au pus în vânzare bilete (valabile pentru ambele zile de festival), prin reţeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Carturesti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro), PayPal şi la sediul Maximum Rock România, la următoarele preţuri:

89 lei / 20 euro primele 100 de bilete – disponibile numai prin PayPal sau direct de la sediul Maximum Rock România.
99 lei / 22,5 euro următoarele 250 de bilete Disponibile!
110 lei / 25 euro următoarele 500 de bilete
125 lei / 28,5 euro restul biletelor
135 lei / 30,5 euro pentru biletele achiziţionate în perioada festivalului
250 lei / 56,5 euro bilete VIP – 30 buc (meet & greet + afiş + pachet cu material promoţionale) – disponibile numai prin PayPal şi direct de la sediul Maximum Rock România.